Cine spunea asta? Parcă Cioran. Ştiu, este împotriva filosofilor care cred că deţin răspunsuri ascunse, chiar dacă spun că nu le deţin! Este împotriva raţiunii să spui că sânul ei te poate duce pe culmi ascunse, nu Critica raţiunii pure a lui Kant. Dar eu o prefer pe ea. Să mă descos pe mine prin ea, ce poate fi mai intrigant de atât? Să înţeleg lumea prin frunţile ei? Să beau din ea aşa cum ar fi băut Thales din Milet apă! Să mă cern în aşternuturile gândurilor ei, să o sorb toată, să simt cum lumea se cutremură între noi, ce poate fi mai frumos, un citat din Nietzsche? Să fim serioşi!
Înţelepciunea vine între patru pereţi. Nu este din cărţi, nu este de pe stradă, este din pântecul beţiei dionisiace, din crepusculul sânilor pe care-i atingi, din erotismul literelor care scurg în şoapte. Eclectismul atingerilor este de fapt miza, acolo se ascund noeme, de acolo se sustrag ambiţii ontologice, nu din foi şi minţi încruntate, nu din conferinţe şi cărţi uitate.
Înţelepciunea vine din sufletul ei? Da! Pentru că acolo se ascunde tot ce poate fi mai frumos în tine, în ea, în faptul că nimic nu poate fi mai bun, mai nobil, decât dansul întâlnirilor voastre.