Nu ştiu cât de frustrantă este întrebarea pentru voi, dar se pare că pe unii îi interesează. Ei bine, în mod normal, închidem ochii pentru că încercăm să cuprindem basmul, lumea ireală şi tot ceea ce se învârte neştiut prin mintea noastră. Ne dorim să îmbrăţişăm irealul şi ne întoarcem inconştient la copilărie, la joacă, la neştiinţă, la ceea ce este tremur şi cutremur în noi. În fapt, trăirea este cea care te condamnă, te pune, te supune la orbire, la ceea ce este mai frumos în tine.

Dar mai există un motiv pentru care închidem ochii, şi acesta nu este tocmai demn de ceea ce am spus mai sus. Închidem ochii pentru că nu putem să ne imaginăm alături de persoana respectivă, pentru că ne este scârbă de gestul nostru, de halul în care am ajuns. Mulţi spun, în bună măsură, că închidem ochii pentru că trăim  cu adevărat, însă puţin recunosc că de cele mai multe ori ni se face scârbă, că în viaţa facem şi compromisuri, că ne vindem pentru o ţigară, sau o glumă. În zilele noastre, iubim în rate, punem gaj pe inimă, sechestrăm colţul nefast al existenţei şi îl falsificăm în taină, cu speranţa deşartă de a învinge ineluctabilul, de a ne strecura dincolo de minciună şi rău. Din păcate, ajungem să cădem pradă exact minciunii şi a imperativului de a fi un înger printre draci.

Facebook Comments