Ce-mi plac mie oamenii care se victimizează! Culmea, sunt sinceri în trăirea lor, în nebunia lor de a se lua la harţă cu toată lumea. Mania persecuţiei nu este o boală, nu vine de la doctor, este legată de natura umană. Diferenţa o face gradul, cât o lăsăm să ne cuprindă. Şi, evident, unii fac...
Să aibă parte de o persoană complementară. Să le mintă frumos. Să fie totuşi sinceră. Femeile nu îşi doresc oare să stabilească o relaţie reală? Să dea mâna, să nu pună piedici? Nu am văzut femei urâte, poate doar acelea care nu au reuşit să-şi păstreze feminitatea, să treacă subit în spaţiul barbariei. Femeia nu...
Plictisitor sunt. Cum plictisitori suntem. Şi uite aşa, ne plictisim în haită. Că tot suntem laolaltă, barem să lătrăm cu tărie, să ne transfigurăm toate reflecţiile umane ce mai zvâcnesc în noi. In fond, conceptul de „om” nu poate fi pus la îndoială? De ce trebuie să derivăm totul din imensul uman? Nu putem vorbi...
Mă întreb – Noi ce căutăm? Pe cineva onest în stare să producă pentru noi cu adevărat, sau pe cineva care ne fentează, dar ne vorbeşte frumos? Oricum ar fi, se pare că oamenii aleg varianta găunoasă. Dacă există un căţeluş menit a da din coadă, atunci totul este perfect. Nu contează costurile, nu contează...
Vorbim de rău, dar cel mai mult ne place să-l vedem ca o excepţie. Ne asigurăm aristotelic că totul converge înspre bine, că există un lanţ cauzal ce se soarbe într-un final spre bine, că mirajul centrului atrage, iar tot ce nu este „pus la locul lui”, dacă ar fi să facem o analogie...
Sub mine stă neputinţa derivei, goana crescândă de veşmânt încarcerat de vicii. Virtutea este gluma spiritului înalt, haina lascivă cuprinsă de doleanţe şi nimicuri înfăşurate cu iz de drac. Omul are coarne, dar şi aripi. Oricum am privi, nu putem scăpa de chiasmul vieţii noastre. Suntem aşa de răi, aşa de buni, aşa de calmi...
Nu cred să nu existe om care să nu fi simţit măcar odată-n viaţă că are nevoie de ajutor. Şi cele mai puternice figuri, persoanele de nebănuit că ar avea ceva firav pitit în ele au ajuns să fie până la urmă impregnate cu neputinţă. Căci, fie cât mai simplu spus, orice tiran ajunge să...
O să fac apel la Thorstein Veblen şi a lui carte Teoria clasei de lux, pentru a elucida unele dintre „misterele” contemporane cu privire la prost gust şi bogăţie. Aşadar, clasa de lux numită, mai simplu, clasă neproductivă, fără de muncă trebuie să-şi confere statutul. Primul lucru, cel mai important, ca totul să fie bătut...
Undeva, în fiecare victimă există un reproş şi un ciocan cu privire la dragoste. Nu toţi au parte de ea. Şi foarte bine că este aşa. Conţinutul real al dragostei se înfiripă tocmai când nu este la fiecare colţ de stradă. De aceea, în aviditatea după orgasm şi poezie erotică, turma omoară orice pată de...
Cum poate omul să caute o persoană potrivită? Potrivită pentru ce? Pentru a se arunca într-un pat inscripţionat cu reguli precise? Poate că esenţa nebuniei de a fi în căutare de suflet pereche lâncezeşte în regretul pe care-l avem înfipt în frunte. Nu ştim să cernem posibilităţile reale, dar ştim cu exactitate să dăm totul...
O să mă apuc să fac bani din apă. Apoi, o să-i arunc spre mări şi oceane, o să-i ghiftuiesc pe toţi şi toate. Poate că aşa nu vor mai exista pături, straturi şi diferenţe între oameni. Poate că aşa nu va mai exista ură şi invidie, dar şi o sumedenie de proşti, obligaţi fiind...
Nu ştiu de unde fascinaţia pentru apă, valuri şi tărâm, dar pare că ne tot învârtim în jurul acestora. Poate şi pentru că în cea mai mare parte suntem apă. Ori poate că nici nu ştim de ce, dar ţinem destul de strâns la “nesiguranţa” noastră – încât ne putem permite să o falsificăm în...
Orice artă, activitate sau chiar năzuinţă umană au tins prin însăşi esenţa lor asupra binelui. De aici s-a desprins ideea că orice activitate trebuie să aibă un ţel, un scop – de exemplu, scopul investigaţiilor medicale ar fi sănătatea, în cazul armatei victoria, al economiei bunăstarea. Şi atunci, dacă există o sumedenie de doctrine, ştiinţe...
Pentru că în fiece clipă se soarbe de toate relele, îşi îngăduie privilegiul de a fi drept în faţa nenorocirilor sale. Şi să fim siguri! Niciodată nu o să-şi privească crunt cărarea pe care o ia, mereu o să fie umil doar pentru a-şi menţine statutul existenţial, acela de a fi aruncat în ghearele duşmanului...
Dacă noi ne întoarcem de fiecare dată la ceea ce aveam cândva, o facem pentru că acolo este ceva de care nu putem scăpa. Insă, lucrul acesta se întâmplă mai rar. De ce fugim de cel cu care am fost? Nu oare pentru că în esenţa noastră stă tocmai disimularea? Există perioade cu care te...
