Mă gândesc, oare șobolanii din preajma hotelului Hilton nu se pot numi de 5 stele? Practic, sunt tot acolo. Au tot ce le trebuie, au etichetă, chiar și protocolul, ba chiar nici nu-i deranjează nimeni. Totuși, există un șobolan de Hilton care a trecut prin multe. Are un palton de tipul Columbo din anul doi de facultate. A și învățat ceva de la detectiv, că e mai bine să fii mai prost decât inteligent. Nu e mare lucru, într-o lume în care toți sunt deștepți, șobolanul cu palton de Columbo se hotărăște să devină prost. Și e trist, pentru că încă mai vede. Și-ar dori să facă pactul cu diavolul, să fie ca meduza, fără inimă, fără ochi, fără creier. Și când se gândește el că meduzele sunt în toate apele mărilor, iar evoluția are un fir interesant din a face dintr-o eroare un mit, mai că-i vine să-și pună creierul într-o cuvă și să se întrebe ca Thomas Nagel – What Is Like To Be a Bat?
Și poate este neînțeles, adulat, invidiat! Însă, șobolanul nu înțelege cum de poți să fii invidios pe cineva ce tocmai a renunțat la toate? E ca și cum Sisif ar fi invidios pe Sisif că se plimbă cu o piatră în brațe. Șobolanii, oricât de sofisticați ar fi, tot la lada de gunoi a existenței ajung. Ei nu sunt nici mai jos, nici mai sus, iar reperele sunt doar o chestiune frumoasă. Și atunci, ce atâta crimă, de ce să invidiezi un șobolan, chiar și de Hilton, cu paltonul rupt, fără buzunare? Nu ne îndreptăm toți acolo? Nu fugim ca Sisif în gol? Ori luxul lui Veblen ne scutește de moarte?