Avem tendința să credem că acționăm rațional atunci când luăm decizii, ba mai mult, obiectiv. Sună foarte bine, este deontologic, ca să zic așa, însă în realitate nimeni nu alege obiectiv. Să ne gândim la ,,spiritele animale” ale lui John Maynard Keynes, cât de mult s-au chinuit economiștii să prindă consumatorul tipic, să-i contureze un portret rațional și cât de dificil este de realizat.
Evident că, în filosofie, lucrurile astea era demult discutate, rezolvate, ca să zic așa, încă de la presocratici, sofiști, toți au înțeles, în frunte cu Heraclit, rolul trans-valuării, al mișcării, tensiunii, relativismului. Acum, din păcate, în postmodernitate, avem tendința să spunem că totul este relativ și să nu mergem mai departe, să rămânem pe loc cu gândirea, dar asta este o altă discuție.
Cât de mult ne folosim de rațiune când luăm decizii? Foarte puțin, aproape deloc. Să ne gândim la Heidegger care vorbește de Dasein și spune că se folosește de o ,,privire ambientală” atunci când are de a face cu lucrurile, cu ustensilele, în limbajul lui. Ce vrea el să spună, ceva foarte simplu, că atunci când deschidem ușa și apăsăm pe clanță, nu calculăm, nu ne apucăm să numărăm pașii până la ușă, diametrul ei și eventual aria ca să putem să mergem mai departe, ci facem un lucru simplu, o folosim ca atare. Mai simplu spus, toți folosim computere performante, chiar foarte bine, ori telefoane, dar dacă intrăm în profunzime tehnică, aproape nimeni nu știe nimic. Despre asta vorbește Heidegger, despre faptul că folosim lucrurile, ne descurcăm, avem o relație de familiaritate, nu de studiu și de cercetare, adică pe românește, facem fără să ne punem întrebări, le folosim pur și simplu. Nu mai zic, când cumperi un produs, aproape că vrei să descoperi singur cum se folosește, nu stai să te uiți pe cărticica din fabrica decât dacă te-ai încurcat în ceva, dar primul instinct este acela de a manipula produsul. Ustensilitatea, în limbaj heideggerian, ne arată că omul se învârte în spații hermeneutice, nu raționale.
La polul opus, există privirea specialistului, cel care face și desface un produs, iar acolo e vorba de parte tehnică. Morala însă e simplă, noi nu operăm tehnic, nu ne punem întrebări raționale și nici nu luăm decizii rațional. Că vrem să credem asta, că am construit o lume cu reguli, asta e deja partea utopică a existenței noastre, este planul care ne menține în viață, pentru că toți ne dorim să fim tratați obiectiv, dar subiectiv dacă este în interesul nostru.
În acest sens, revin la meduze, sunt în toate apele mărilor, nu au inimă, creier, ochi, cap. Și totuși evoluția le-a făcut loc în existență.