George Colang

Este îngrozitor să mă rup de tine. Am crezut atâta timp că nici nu contezi în mecanica futilă a vieții, iar acum mă văd pus în fața unui adevăr crunt, să nu mai pot să respir fără de tine. Nu e prea mult? Nu alergăm în fiecare zi unul de altul? Nu încercăm să ne stingem de fiecare dată? Nu ne despărțim de fiecare dată când ne vedem? Și nu e nimic special la tine, nici măcar nu te chinui să faci ceva deosebit, să ieși din tipare, cum o fac toate, tu ești doar tu. Și asta îmi place enorm, pentru că ești singura care poate să se joace, să-mi dea impresia că eu sunt stăpân pe totul, când de fapt e pe dos.

Nu ar putea nici o femeie să mă intimideze, oricât de frumoasă ar fi, fizic, cum vrei, dar aici e mai mult de atât, e ceva ce vine din lumi străine. Să nu poți să fugi, e prea ciudat, să nu fie nimic pentru noi, să fie totul împotriva noastră și totuși să nu ne rupem unul de altul, nu e stupid? Unii nu știu cum să se caute, să le fie mai ușor, iar noi ne punem piedici în existență să ne vedem o clipă. Nu e stupid?

Poate că în ,,logica inimii” nu e nimic stupid și e mai mult decât putem noi înțelege. Poate că este ambiție prostească, nu știu, dar doare așa de rău să nu te știu lângă mine. E mult, e puțin, nici nu contează. Sau poate că am îmbătrânit eu și nu mă mai mișcă nimic, am rămas încremenit în proiectul tău, în ochii tăi, în gura ta, în zâmbetul tău. Nu e nimic deosebit la tine și totuși nu cred că există femeie mai frumoasă pe lume. Nu are cum, în imperfecțiunile tale, ești totul.

Să fie un eseu?