Varianta realistă
Cred că iubești atunci când nu vrei să-i faci rău persoanei în cauză. De aia ajungi să minți, pentru că te doare să știi că s-ar putea să-l doară. Sigur, într-o lume ideală, lipsită de deranj, minciuna nu are fi o valoare, însă când iubești, ești dispus să faci orice ca să nu sufere celălalt.
Cred că iubești atunci când te simți vinovat pentru orice privire, ori impuls de moment. Pentru că iubirea, înainte de toate, este un construct, ține și de voință, deci vine oarecum împotriva impulsurilor sexuale, de moment, de clipă…
Cred că iubești când înșeli, pentru că inima nu poate să aparțină decât unei singure persoane. Chiar dacă oferi trupul, inima nu ți-o poate cuceri nimeni cu adevărat. În fond, doar inima este fidelă, trupul niciodată.
Cred că iubești atunci când renunți la tine, când nu ții să deții persoana, când îi vrei pur și simplu binele, fără să te mai iei pe tine în calcul. Iubirea genuină nu are nevoie de confirmare și egotism, este în sine și pentru sine.
Cred că iubești când nu ai curaj să-ți recunoști ție, pentru că nu există un manual al iubirii și nu ai idee cum ar trebui să te comporți. Poți să greșești enorm, iar din teamă să pierzi, însă iubirea adevărată nu ține niciodată de vorbe și abureală lingvistică, ci de recunoaștere interioară. Când simți, chiar dacă nu vrei să ți-o recunoști, abia atunci iubești.
Cred că iubești când vrei să protejezi, când te trădezi pe tine, când renunți la o parte din tine, când vrei mai mult de la celălalt, mai puțin de la tine.
Și mai cred că iubești când simți un ghimpe în inimă, când e mereu acolo, când simți că te sufoci pentru că nu este lângă tine; când te simți liniștit, împăcat, doar pentru că este lângă tine, fără zgomot, fără cuvinte!