Aud de foarte multe ori inepția aceasta – ,,eu nu mă schimb, le spun tuturor în față ce gândesc, cine mă place, mă place așa cum sunt!” Păi, nu spunea săracul Darwin că adaptabilitatea este până la urmă totul? Sigur, la extremă, sunt simandicoșii care se foiesc ca niște pisici pe lângă tine, iar cu prima ocazie, îți dau în cap. Cred că, mai degrabă, omul social, dacă ne ducem la Aristotel, nu ar trebui să iasă din grotă și să spună chiar tot ce gândește, dar nici să nu aibă coloană vertebrală, axă morală. Este important să punctezi doar unde este nodal, în rest, să fim serioși, cum spunea Heidegger, totul este locvacitate. Deci, să nu ne așteptăm, cum o fac unii, să găsim aforisme din Kant în piață, nu e locul acolo. Cum nu e loc de filosofie nici în viața de zi cu zi. Pentru mine aproape că este o axiomă ideea lui Heidegger, anume că omul este în primă instanță și cel mai adesea în cotidianitatea sa medie, adică în turmă, mediocru. Și nu e ceva peiorativ aici, e cât se poate de normal. În fond, cine naiba este lucid tot timpul? Cine e genial tot timpul? Nimeni! Iar cel care vine cu pretenții de sofisticare, de pe Facebook, de la crâșmă, e doar un diletant. Poate chiar într-ale vieții.