Este esențial să nu uităm că, în școala pitagoreică, chipul juca un rol esențial, era prima faza de selecție, după care venea ascultarea și așa mai departe. Ei bine, astăzi, unde informațiile curg la tot pasul și postmodernitatea ne învață că toți suntem supraoameni, apare o problemă, dacă toți suntem supraoameni, atunci înseamnă că toți avem dreptate. De unde rezultă evident drama, atacul la persoană, haosul în care trăim. Asta este postmodernitatea, relativism conturat de la o axiomă care face din muritorul de rând un Zeu. Să nu mai vorbim de rețele sociale și faptul că logica din spatele raționamentelor se construiește pe un anumit tip de personalitate. Cert e că, oricum ar fi, mitul supraomului se naște în baltă.
Ce ar însemna maturizarea? Ceva foarte simplu. Societatea ne învață acum să fim specialiști în comunicare și retorică, să fim lideri, să facem școli de management, deci franc spus, de șefi, cu alte cuvinte, societatea actuală ne obligă să fim autiști, să nu mai ascultăm. Dacă pentru pitagoreici miza în partea primordială a propedeuticii era ascultarea, acum este locvacitatea, nici măcar discursul coerent, ci graba, barbarismul, superficialitatea. Deci, astăzi, toți sunt obligați să dea răspunsuri, să le știe pe toate, culmea, fără să asculte! Cu siguranță dacă iei 10 oameni de pe stradă și vorbești cu ei în parte, în mai puțin de 10 minute, o să auzi: ,,stai că îți spun eu cum este, ori stai că îți arăt eu.” Cert e că discursul, adică pseudo-discursul este centrat pe monumentalizarea propriei persoane, nici vorbă pe argument. Totul este despre sine, iar ideile ad hominem.
Ce ar însemna maturizare? Simplu, să învățăm să ascultăm, să nu mai știm, cum făcea Socrate! Să nu le mai știm chiar pe toate, să rumegăm, să disecăm între oameni și idei și să nu mai facem din asta o piață a monumentalismului personal, ci una a ideilor. Suntem mult prea infatuați să înțelegem, mult prea închiși, în fond omul ar trebui să fie deschidere, dacă ne ducem la Heidegger. Cum să mai fie, dacă limbajul – ca mod de viață actual – ne transformă în autiști?