Sigur că tipologiile sunt de când lumea, de la Hipocrate până la şcolile actuale în care natura umană e întoarsă pe toate feţele. Dacă ne ducem la Pavlov, doar ca să aruncăm un ochi, atunci trebuie să avem în vedere că acesta a pornit de la trei însuşiri ale proceselor de excitaţie şi inhibiţie, anume – intensitatea, echilibrul, mobilitatea. În acest sens, avem patru tipuri de temperament: tipul echilibrat-inert (flegmaticul), tipul puternic-neechilibrat (coleric), tipul echilibrat-mobil (sanguinicul) şi tipul slab (melancolicul). Însă, acum, mă gândem la o descriere mioritică, de dragul amuzamentului, căci viaţa este în sine o mizerie, nu asta spunea mereu Cioran?
Fashionistele – aici intră şi bărbaţii – sunt genul de tipe care nu iau examenele la estetică în facultate, dar se cred superioare doar prin simpla lor prezenţă. Evident, aici „simpla prezenţă”, nu e deloc simplă, trebuie să fie extravagantă, să iasă din tipare, să fie în acord cu normele postmodernităţii care fac din chipul cioplit o axiomă. Ce nu înţeleg maimuţele, că nu poţi să faci fond doar din forme, dar din fond de ten?
Cocalari/cocalare – totul se reduce la pecuniar, la bani, de multe ori pe care nu-i au, dar vor să-i aibă. Între cocalari şi apologeţii esteticului de mai sus, nu sunt mari diferenţe, singura, dacă vreţi, ăştia sunt mai saltimbanci, mai „originali”, fără greţuri cu pretenţii de Supraom. Totul e pe sistem aici!
Filosoful – ăsta le ştie pe toate – şi este imposibil să nu fi trecut prin ipostaza asta fiecare dintre noi. Aici, avem de a face cu omul care nu ştie să asculte, ci să ofere replici, făcând din interlocutor doar un prilej al propriilor sale desfătări egotice. Este tipul de individ citit de pe Wikipedia, care spune mereu că a citit. Spre deosebire de filosoful autentic, socratic, filosoful de baltă mioritic susţine cauze, este ideolog, reprezintă interese şi conduce lumea la revoluţii spirituale în numele francizelor ruseşti, americane, nici nu contează atâta timp cât vine banul.
Antreprenorul – sau şomerul – este indiviul care se crede angel investor, wtf is that? – ahtitat după ideea de a deţine controlul şi de a rămâne în istorie. Dacă facem o referire la cele trei tipuri de istorie, nu mai intru acum în detalii, îl găsim în cea de tip monumentalist, alături de politician. De fapt, în societatea actuală, antreprenorul, paradoxal, lucrează la stat şi are contracte cu statul, pe care-l încurajează subit să fie deschis buzunarelor lui. Cu cât are cv-ul mai umflat pe Linkedin, care este o reţea construită de un absolvent de filosofie deştept ca să umfle toţi banalii, cu atât este mai slab pe partea financiară. Un antreprenor real nu are cont de Linkedin, iar dacă are, atunci are nişte angajaţi care se ocupă de asta, nu ţine să demonstreze nimănui nimic, ba chiar nici nu apare aşa unde se dă cu frişcă.
Lucian Mîndrută – este în sine o categorie – pentru că, în Marketing, încalcă eroarea majorităţii, adică este, dacă ne ducem la greci, un polytropos veritabil, adică versatil. În aceeaşi categorie intră toţi jurnaliştii care încearcă să-l imite, dar nu le iese. De aia categoria nu va fi niciodată numită Liviu Mihaiu, Iulian Tănase or Grigore Cartianu.
Melancolicul este Antreprenorul care nu are bani, dar o recunoaşte, pentru că îi place morala sclavilor a lui Nietzsche şi vrea să domine în pat. De fapt, aici e mare lui miză, patul, nu a lui Procust, ci al desfătărilor freudiene.
Non-Generalizatorii – ăştia sunt ăia care au descoperit că există relativism în postmodernitate şi mereu spun că nu poţi să generalizezi, dar uită că ştiinţa există prin excelenţă prin generalizare. În esenţă, au dreptate, dar pe logica lor, inclusiv discursul lor poate fi relativ şi deci, ce să vezi, nihilism tată! O explică mai ca lumea Aristotel acum ceva vreme.
Restul, oi!