Ce este prostia asta cu pensii speciale, beneficii de tot felul, apartamente de serviciu, salarii bibane şi masaj la creier? Cum de sunt unii speciali, dacă ar fi să facem apel la George Carlin, şi dacă sunt speciali, de când încep să fie speciali? Care e momentul când se declanşează „specialul”? De ce ar fi procurorii speciali? Cu ce sunt ei mai speciali decât profesorii? Şi dincolo de profesie, cu ce este un om mai special decât altul? În planul existenţei, e normal să existe diferenţe ontologice, însă alea nu se fac la salariu. Nu e penibil? Un judecător nu este special pentru că bagă oameni la pârnaie, ci este special dacă are o nobleţe morală, dacă înţelege lumea şi se închină la nişte valori morale, dincolo de conduita sa de serviciu. În plus, „specialul” nu vine pe card!
Eu ştiu că oamenii speciali nu ţin să iasă în evidenţă, nu ţin să aibă beneficii, cum urlă „Revoluţionarii” din 89 după pensii speciale. În fond, femeia de serviciu, ori cel care văruieşte pomii primăvara – sincer – mi se pare că au un rol mult mai important decât toţi cei care sunt „speciali” doar pe card. Şi asta pentru că oamenii aceştia care nu sunt speciali nu ies în evidenţă, dar au rolul lor, au mersul lor… fără de care nu putem să coexistăm.
Sigur că diferenţe între oameni există în plan intelectual. Sunt atâtea cazuri în literatura de specialitate, în psihologie, de savanţi idioţi, de oameni care nu au făcut pactul cu societatea, cum ar fi spus Stanley Milgram şi atâtea cazuri de „frenezie administrativă, cum ar fi spus Dostoievski, care au făcut prea mult pactul cu sistemul. Şi de fapt asta e problema, judecătorii şi-au acordat lor pensii speciale, unde mai e echitate aici? Politicienii vor şi ei acum pensii speciale…şi tot aşa! Nu ştiu, sincer, de ce toţi sar doar pe politicieni şi ce beneficii au, când în fapt ar trebui să vadă ce beneficii au cei din justiţie. În acest sens, politicienii doar se aliniează la Special! Profesorii şi medicii nu au pensii speciale, nu au locuinţă de serviciu, nu au nici măcar salarii pe jumătate din cât au procurorii şi judecătorii. Şi atunci, cum naiba să avem educaţie, cum să educăm oamenii să nu ajungă la pârnaie? Doar cu tribunalul? Doar cu parul? Păi… asta arată foarte clar că trăim într-un stat poliţienesc, în care valorile sunt doar nişte abureli scrise pe o hârtie.
Vanitatea obligă de fapt banalul să fie îmbrăcat în poleială. De aia avem coloane oficiale peste tot, pentru că prostul trebuie să iasă în evidenţă mereu cu ceva, altfel nu poate. În Suedia, de exemplu, judecătorul nu are robă şi e mai mult un consilier, iar politicienii nu fac abuz de coloane oficiale. La noi orice individ de la ghişeu trebuie, pe logica vanităţii, să fie mai mult decât este!
Şi uite aşa, ne aflăm în paradoxul lui George Carlin, de la ce vârsta începe să apară specialul? Pe logica asta şi mormintele unor indivizi banali sunt transformate în mausolee. Te cruceşti când vezi ce este acolo, de parcă vanitatea trebuie să rămână înfiptă pe cruce. Să nu uităm totuşi că postmodernitatea pune accent pe subiect, altfel spus, beneficiile cu timpul vor fi scoase, cel puţin cele care sunt la vedere, pentru că omul postmodern îşi permite să fie, după Eco, un Supraom de masă!