Mi-am dat seama că lucrurile nu or să se lege când, în spatele scenei de la Universitate, am văzut niste mutanţi care au fugit cu acel cablu de alimentare. Pe urmă, după manualul lui Gustave le Bon, s-a strigat „fără scenă”. Astfel, ne-am luat singuri posibilitatea reală de a transforma piaţa în spaţiu de dezbateri, de a găsi lideri. În fond, agora asta înseamnă, iar în străinătate, în ţările civilizate, pentru cei care nu ştiu, întâi se întâlnesc cei care au de discutat, după care îi lasă pe băieţii din galerii să facă treaba murdară. E un pact între cei care discută şi cei care au puterea să pună în fapt ceea ce era în potenţă. Ca la Aristotel aşa!
Ei bine, noi ca neam nu suntem în stare nici să ne ascultăm între noi, dar nici să fim vocali, să lăsăm entropia să ne domine. Cine câştigă? Toţi cei care apar acum sfidător la televizor, care fac guverne, care au reuşit să deturneze spiritul tânăr, practic să-l violeze, toţi cei care îşi fac acum calcule pe masa morţilor din Colectiv. Atât putem? Asta este ceea ce ne-am dorit cu adevărat? Asta vrem în continuare?
Nici nu a trecut timpul durerii şi deja suntem mituiţi cu acei 10%, practic suntem călcaţi de două ori în picioare. Nici nu ne-am terminat funestul numărat de morţi că totul este transferat pe ecran în spiritul politicienilor sfidători. Mă uit la ei cum îi iau la mişto pe ăştia de prin studiouri, cum stăteau ca nişte pisici ordinare când s-a petrecut revolta şi cum se umflă acum, cum ne iau la rost, cum ne arată ei cum e cu Guvernul, cum e cu salariile, cum e cu totul. Deşteaptă-te române, altfel o să murim de tot!