M-am săturat de imaginile astea în care toţi râd de toţi. În viaţa de zi cu zi auzi mereu poveşti în care povestitorul este un fel de Mesia, iar toţi ceilalţi sunt nişte proşti. Să nu mai vorbim de Facebook, unde e plin cu filmuleţe în care sunt expuşi numai proşti, şi neapărat la braţ cu nişte comentarii moralizatoare de toată jena. Nu ştiu cum să spun, dragii mei, dar e normal să fim proşti, nu le putem ştii pe toate, cum nu le putem facem pe toate. Aşa că, vă rog, lăsaţi comentariile moralizatoare şi învăţaţi să nu mai ştiţi, cum făcea amicul Socrate!
Această atitudine este tipică prostului prin definiţie, când se găseşte să arate el domne cum e cu raţiunea. În primul rând, suntem mulţi, turmele prin excelenţă sunt bete, nu au raţiune. În al doilea rând, nu poţi să fii deştept în toate. În al treilea rând, nu toţi sunt intelectuali. Dacă un intelectual face mişto, o face la nivel de exemplu, de situaţie, dar nu se duce niciodată în „profunzime”, pentru că ştie că la miez găseşti barbarie.
Deci, există, dacă vreţi, două tipuri de a face haz de necaz. Primul nu defăimătoar, e fireasc, uman. Iar următorul e specific lupului moralizator, care, de obicei, nu e mai breaz…şi ţine de faptul că orice oaie tinde să se distanţeze prin situare opozitivă. Adică, ştiţi, sentimentul acela când vreţi să ieşiţi din turmă, dar de fapt vă situaţi tot în turmă pentru că vă raportaţi la ea. Heidegger în Fiinţă şi Timp explică fenomenul! Deci, cum spuneam, hai să nu mai ştim, poate că o să învăţăm să ne ascultăm, să ne pese, să fim cu adevărat oameni, nu ţaţe!