De fiecare dată când una începe să povestească avid ce parfum foloseşte iubitul ei, cum se îmbracă, ce maşină conduce şi cât este ea de fericită, sincer, îşi spune lucrurile alea pentru ea, nu pentru ceilalţi, găseşte un cadru pseudo-axiologic din care să-şi extragă pastilele, iluziile, minciunile, într-un limbaj mai adecvat. Şi ştiţi de ce? Pentru că iubirea adevărată nu ţine de carnaval, se vede pur şi simplu, nu are nevoie de declaraţii, de muzică, de zgomot, ci pur şi simplu există. Iubirea reală are muzica ei, are mersul ei! Să nu-mi spuneţi că iubirea nu se vede! Se vede pur şi simplu! Că nu putem să o explicăm, asta e partea a doua! Că o explicăm prea mult, că intrăm în detalii, ei bine asta ţine de butaforie şi înseamnă practic proiecţia noastră cu privire la ce ar putea să fie iubirea.