Articol scris de Catinca Alexandra
Tare mult imi place sa explorez lumea asta, sub toate formele ei. Una din ocupatiile mele preferate si pe care le savurez cel mai mult, este sa ma plimb alene cand e vreme frumoasa pe strada, pierzandu-ma in aventura magica a aglomeratiei – nu in genul acela de aglomeratie in care sa te sufoci, ci in acel gen de aglomeratie in care esti explorator, turist, aventurier, strain, dar si membru al aceleasi mari familii – familia omenirii – din propriul oras, sau din oricare alt oras si sa studiez cat de complex este omul, in toata multitudinea lui de manifestari. Poti face asta de fiecare data cand iesi pe strada, si de fiecare data sa simti ca esti un vizitator intr-o lume plina de mister, parfum si sarm, o lume care ti se releva pe masura ce esti deschis sa patrunzi mai adanc in mirajul ei. E lumea o sala de oglinzi sau poate un castel de nisip? Nici nu stiu, nu am idee daca voi afla ceva cert despre ea, ceea ce e cert este ca, daca tot suntem aici, nu strica sa facem o plimbare prin ea, ceva mai intens ca de obicei…
Acum sa pornim la drum printre necunoscuti. Prima care mi-a atras atentia a fost mica “satra” de tigani colorata, femeile in fustele lor traditionale facand popas pe bordura de la umbra unui arbust, cu copii mancand inghetata din cea mai ieftina, in culori chimice. Observi cata fericire e acolo, in acel moment plin de prezenta, in care parca doar inghetata aceea mai are sens pe lume? Observi ochii veseli de atata bogata saracie in acceptarea rolului? Observi clipa care insufleteste fiecare respiratie? Imi fura privirea de pe tiganii aceia colorati, un baiat care imi spune sa am grija la cum trec strada, mai ales ca amandoi am trecut pe rosu simultan, si se simte ca amandurora ne place sa stim, ca atat trecerea de pietoni, cat si culoarea rosie, nu sunt decat in capul nostru! Ii multumesc si imi zambeste, si plec mai departe.
Trec, ma perind, ma scurg ca o substanta printre lume si lumea prin mine, si nimeni nu deranjeaza pe nimeni. Toate se poarta si se sustin unele pe altele, si fiecare piesa din joc e integrata intr-o perfectiune perfect calculata. Apoi imi atrage atentia un cuplu care se cearta cu foc, si stau si ma intreb cat va mai dura pana cand vor arde tot ce mai au de ars din mica lor joaca de-a conflictul. Poate ca in viata asta, poate ca in alta, va avea loc un declic, si la fel ca toate celelalte lucruri si acesta se va fi consumat. Masini claxonand, oameni grabiti, oameni frumosi, oameni simpli, chipuri aspre, chipuri nobile, rafinament imbinat cu vulgaritate, oameni mai putin frumosi, oameni relaxati, oameni stresati, si multe multe multe personaje. Ma simt exact ca la carnaval, ca la o parada de masti, zau!
Iata si un domn in varsta cu doi catei la plimbare. Am asa o banuiala ca si el s-a prins despre ce e vorba pe aici. Oricum ar fi, plimbarea asta imi aduce aminte ca si eu sunt un personaj, insa pentru cateva clipe am vrut sa ma odihnesc si am decis sa stau in culise. Ceea ce se vede de aici din culise, este ca viata e la fel de frumoasa si de fascinanta si cand stai jos pe bordura in praf, si cand treci strada pe rosu, si cand esti in limuzina, si cand esti frumos, si cand esti “taran” si cand joci toate celelalte roluri. Viata e una singura, si are in ea toate rolurile. Cand iti dai seama cine esti cu adevarat, ca Viata esti, atunci iesi la o plimbare alene…prin oras.