Anume? Voinţă de iubire! Adică, să vrei să iubeşti. Nu ştiu, nu se vede cu ochiul liber? Sunt unele femei care pur şi simplu îl devorează pe partenerul lor, ar face orice pentru el, dar nu pentru că ar simţi asta cu adevărat, ci dintr-un soi de datorie, un pact pe care l-au făcut cu decizia lor. E complicat şi e ceva ce pare imposibil pentru un bărbat. Şi nu e vorba de materialism aici, chiar nu e vorba de asta, ci de faptul că îşi asumă alegerea. E ca Sisif, ca să spun şi mai simplu, pus în faţa situaţiei, ce face? O întoarce împotriva lui. Calvarul devine conduită supremă, iar inerţia virtute. Ei bine, având în vedere că femeile au fost chinuite – istoric vorbind – de bărbaţi, trebuia cumva să se nască ceva dincolo de instinct, iar pentru unele a lua naştere nevoia de ieşi din carapace, de a ascuţi vicleşugurile, iar pentru altele de a fi prădate, vicleşugurile fiind folosite împotriva lor ca resurse de a se mulţumi cu omul de lângă ele. Unele au folosit „adaptabilitatea” în sensul manipulării bărbaţilor, iar altele în sensul propriei lor manipulări. Şi asta fac femeile astea! Iubesc autentic! Dar într-un mod ciudat, străin idealului iubirii şi meschin pe de altă parte! Străin înţelegerii masculine, dar născut din nevoia de a fi mai mult decât o femeie…