Trăim într-o lume a ştiinţelor pozitive, matematici, fizici, dar mai ales psihologii, toate având postulat un „datum” (lat.), aşa cum ar fi spus Heidegger. Ce înseamnă acest lucru? Păi, ontologicul este evacuat, dat la o parte, eventual lăsat fenomenologiei, hermeneuticii. Ce rezultă? Că aceste „ştiinţe” devin întemeiate epistemic într-un cadru precis, dar în afara lui? Ei bine, de acolo….Dumnezeu cu mila.
Dintre toate, din punctul meu de vedere, psihologismul exagerat omoară orice pată de a ajunge la umanitate. Omul, aici, este tratat exact ca un număr rece, fără să aibă vreo şansă, din start este „în cutare fel”, tot terminologia heideggeriană. Şi atunci, dacă omul este „în cutare fel”, putem să postulăm în draci şi să ne dăm specialişti. Asta chipurile ca să pară că putem fi cerţi pe ceva…pe deşert? În fine!
De ce omoară psihologismul eticul? Pentru că avem tendinţa să justificăm psihologic anumite comportamente: „Păi a violat-o pentru că a avut o copilărie nefericită, a omorât pentru că s-a lăsat condus de afecte.” În acest sens, moralul sucombă. Psihologic poţi să găseşti justificare la orice atrocitate. Cu siguranţă Hitler a avut nu ştiu câte traume – de aia a făcut ce a făcut. Nu spune nimeni că nu trebuie găsite anumite puncte de cotitură în existenţa unui individ, însă dacă mergi doar pe linia asta, atunci există o posibilitate destul de mare să-l compătimeşti, să-i acorzi poate nişte şanse pe care în mod normal nu le merită.
Eu ştiu aşa, dacă te joci într-o piaţă plină cu oameni cu nişte cuţite, atunci trebuie să-ţi asumi că s-ar putea să-l omori pe unul, nu să dai vina pe condiţiile meteo şi pe faptul că ego-ul îţi spunea să te laşi condus de forul tău interior. La fel sunt şi şoferii, ei nu au nici-o vină, niciodată, mereu văd prin a conduce doar beneficii, costuri….ce sunt alea? Hai să ne asumăm bilanţul, nu doar beneficiile, că aşa nu ajungem nicăieri, poate la un soi de tiranie, cine ştie, întemeiată psihologic?