Ca simbol aş vrea inima ta

Nu ştiu cum se face că, mereu, toţi ştiu cum este filosofia, mai puţin filosoful. Mergi pe stradă şi pur şi simplu, dacă o să întrebi aleatoriu nişte oameni despre filosofie, o să primeşti o sumedenie de răspunsuri – „filosofii sunt ciudaţi, sunt rupţi de realitate, nu sunt buni de nimic, nu au un simţ pragmatic, scriu poezii, au barbă şi sunt nebuni.” Acum, după atâtea calificări monumentale, cum să nu te gândeşti că unul care a făcut un doctorat la Sorbona, iar pe urmă la Oxford, a fost în stare să se sinucidă? Într-un fel, după creierele mulţimii, confirmă partea cu „nebunia”. Repet, al mulţimilor!

Interesant este că specializările au distrus într-un fel filosofia. Bătălia cu retorica a fost câştigată de retorică… în postmodernitate. Tot ce ţine de Marketing, relaţii cu publicul, socializare, plus altele au cuprins cu totul societatea actuală, care se află într-un boom al imaginii, ori poate al Mitului Peşterii pus în scenă cu efecte care mai de care mai sofisticate. Filosofia, dintotdeauna, căuta esenţa, deci îşi propunea să treacă dincolo de „vraja retorică”, deci, mai simplu spus, ca să reuşească, trebuia să se priceapă, să intre cu totul în bătălia sofisticii şi să-i facă faţă. Ei bine acum, prin specializări, toate derivate din filosofie, psihologie, antropologie, sociologie, politologie, economie, cam toate ştiinţele socio-umane, filosofia este pusă la zid. Practic, filosofului nu-i mai rămâne nimic, de unde şi ideea de inutilitate. Filosoful se ocupă cu Nimicul! Da, unde Nimicul poate fi Totul! Dar asta e altă problemă.

Şi totuşi cum se face că, în spatele marilor afaceri, Instagram, Facebook şi multe altele, există absolvenţi de filosofie, cum se face că, la un moment dat, orice „specializare” ajunge într-un punct în care nu mai poate să furnizeze răspunsuri, lăsând practic uşa deschisă filosofiei? Ştiu, filosofia a murit, asta vor toţi, începând cu politicienii şi terminând cu oamenii Marketingului. Şi totuşi, fără filosofie, ar putea să meargă mai departe toate celelalte „specializări” ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *