Ţin minte, prin liceu, că eram printre puţinii cu plete, poate chiar singurul. Mereu duceam câte o luptă cu profa de contabilitate care venea cu foarfeca la şcoală! Şi mereu făceam câte o tâmpenie, pentru că mă plictiseam, mai ales într-un cadru în care toţi erau spălaţi pe creiere. Cert e că mereu mi-a plăcut să mă las dus de valul inerţiei mele, niciodată nu am căutat să fiu în normă şi nici să mă încadrez în vreun tipar. Aşa că, nu ştiu cum să spun, cred că este mult mai onest să porţi barbă pentru că vrei, nu pentru că este la modă! Totuşi, fugind de normă, eram şi eu la fel de oaie ca ceilalţi!
Ideea e în felul următor – toţi îşi doresc să iasă din medie. Asta e caracteristica Dasein-ului, dacă ne ducem la Heidegger, să iasă mereu din linie şi să se întoarcă subit la linie. Şi ştiţi de ce? Pentru că şi dacă ai părul lung şi toţi sunt tuşi la zero, eşti ca ei. De ce? Pentru că te raportezi la aceeaşi paradigmă. Deci, şi eu, în liceu, chiar dacă nu-mi plăcea locul acela, chiar dacă aveam plete, eram acolo, eram în haită, nu puteam să mă rup de media acelui loc. Deci, prin „situare opozitivă” nu faci decât să te arunci în turmă. Iar aici intră acei „hatters”. Bine, poţi să faci mişto, dar măcar să fie cu gust, nu cu parul.
Şi atunci, soluţia de „compromis”, să nu-ţi pese…dar deloc. Autenticitatea nu vine niciodată cu preocupările „mediene”, dar nici cu cele ce vin împotriva lor. Viaţa este aşa de scurtă, aşa de banală uneori, aşa de minunată alteori, că este mult prea trist să pierzi timp cu lucruri de genul, mai bine să te laşi condus de instincte şi să zbori printre noeme. În esenţă, nimeni nu are dreptate cu nimic, mai ales când e vorba de pseudo-valori mercantile de doi lei. În aparenţă, nu există valori deloc…şi aici e problema de fapt, că nimeni nu mai apreciază în spiritul valorilor fundamentale, ci numai în spaţiul celor pecuniare.