DSCN1040r

Recunosc, cineva m-a întrebat acest lucru şi nu am avut nici o idee la început, însă aporia s-a transformat astfel într-un articol! Şi atunci, ce cred femeile că bărbaţii nu ştiu despre ele? Păi, să ne gândim la Marketing, mai ştiţi cartea aia de tipul „Cum sunt femeile?” cu paginile goale? O ştiţi! Pentru că a fost un truc destul de interesant. Ei bine, femeile cred, în primul rând, că bărbaţii nu ştiu nimic despre ele. Acompaniate şi de strategii tâmpe de Marketing, femeile sunt transformate în obiecte ale misterului, iar bărbaţii în urangutani în stare de erecţie precară. Deci, ca să fim mai coerenţi, voi femeile credeţi că bărbaţii nu ştiu nimic despre voi.

În principiu, să fiu sincer, cam aşa este, dar să postulezi un plan în care gorilele nu ştiu nimic, iar femeile ştiu totul, e cam periculos, nu pentru bărbaţi, ci pentru femei. De ce? Păi, în primul rând, toţi maimuţoii devin socratici, iar toate femeile devin ignorante. Aşa se face că, orice fâs, devine o capodoperă de artă în interpretarea femeilor ignorante. Autori de doi lei, devin dintr-o dată exegeţi într-ale femeilor, chiar pe categorii, avem lacrimalul, perversul, impunătorul şi aşa mai departe.

De ce este o problemă asta? Pentru că nu dai şansa veritabilului să iasă la suprafaţă. Şi foarte uşor ajungi să dai şansă unor idioţi care caută citate de pe bloguri, ori fac pe interesanţii pentru că umblă cu ăia care au ceva în cap, iar prin contopire devin şi ei eligibili. Dragele mele, calm, neuronii nu cresc în funcţie de poziţionarea geografică a corpului!

Acum, să conturez un soi de răspuns la drama iniţială, probabil că voi vă închipuiţi că noi nu ne dăm seama când ne iubiţi, când vă jucaţi, ori când încercaţi să păreţi inabordabile. E o chestiune de şansă, până la urmă, chiar să găseşti unul care să te citească dincolo de orice strategie adoptată, să te miroasă înainte să-ţi dai cu parfum, să vadă dincolo de pudră şi fond de ten. Şi mai sunt destule de spus, dar atât….pentru moment!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *