Ştiţi situaţiile alea când nu înţelegi, din afară, cum de se chinuiesc unii ba să fie împreună, ba să se certe cu spor, şi totuşi să fie împreună, să nu fie, le ştiţi, nu? Ei, dacă lumea ar fi fost ideală, credeţi că ar mai fi avut sens idealul în sine? Ar fi dispărut pur şi simplu. În plus, să nu uităm de agent Smith din Matrix[1], care exact asta spunea, că maşinile au încercat să creeze lumea perfectă, dar oamenilor nu li s-a potrivit. De ce? Oamenii vor să sufere! Şi ştiu că sună paradoxal, dar e aşa doar într-un plan al înţelegerii, în planul vieţii de zi cu zi lucrurile sunt destul de clare, ne dorim calvar.
De câte ori nu ţi s-a întâmplat să pui la respect pe cineva care să nu poată fi pus la respect? Paradoxal! Să-i arăţi tu calea, chipurile, fără să te arzi? Mai mereu! De câte ori nu ai ales „în dragoste” răul, tocmai ca să-l îndrepţi?! În plus, dacă era îndreptat, mai aveai ce să îndrepţi? Şi dacă chiar era drept, nu era mai frumos să-l strâmbi puţin tocmai ca să ai de muncă după?
Ne dorim linişte… ipotetic. Factual? Dacă s-ar putea să doară puţin…ar fi perfect! Mă gândeam, plecând de aici, că înţelepciunea este, într-un fel, conştientizarea acestei pseudo-tragedii şi depăşirea ei. Şi e foarte simplu de probat. Mă uit în primul rând la mine, după 8 ani de filosofie, am devenit mult mai înţelegător cu cei din jurul meu, aşa de înţelegător că mă pun pe mine pe locul doi. În mintea lor, evident, pot fi categorisit drept „fraier”, în lumea mea….nu contează. Bătrânii înţelepţi, chiar dacă sunt agitaţi, au o nobleţe încuibată în privire, se vede pur şi simplu. La fel cum se vede şi la oamenii tineri. Nu e o chestiune de vârstă până la urmă, e o chestiune de blestem, poate.
Totuşi, nici înţelepciunea nu te poate scăpa de masochism. Nu cred în miracole, dar te poate pune în picioarele tale, cel puţin îţi poate spune pentru ce să mizezi, să nu te vinzi prea uşor, nu? În fond, e mult mai bine să fii cel mai urât dintre frumoşi, decât cel mai frumos dintre urâţi. Uite…masochismul!
[1] Agent Smith: Did you know that the first Matrix was designed to be a perfect human world? Where none suffered, where everyone would be happy. It was a disaster. No one would accept the program. Entire crops were lost. Some believed we lacked the programming language to describe your perfect world. But I believe that, as a species, human beings define their reality through suffering and misery. The perfect world was a dream that your primitive cerebrum kept trying to wake up from. Which is why the Matrix was redesigned to this: the peak of your civilization.