Nu vreau să se înţeleagă că sunt ultranaţionalist şi că urăsc tot ce vine din afara graniţelor. Am militat mereu pentru drepturi fundamentale, valori fundamentale şi înţelegere la nivel ideologic. Acum, că am aşezat cărţile de joc, aş vrea să-mi aştern şi ideea – nu ştiu dacă a observat cineva, dar noi, românii, avem un mod de a venera străinii. Se vede cu ochiul liber, tot ce vine din afară este sfânt. Oricât de stupid ar fi, tâmpit, mizerabil, dacă are un aer de alteritate, gata, e bun de luat în seamă! Şi nu e vorba aici de universităţi de prestigiu, societăţi dezvoltate, ci de faptul că orice limbric, de oriunde, este venerat în spaţiul autohton. Oamenii se îmbulzesc să fie mereu în preajma „străinului”.
Această gândire este folosită şi în Marketing. Sunt reclame care fac apel, în primă instanţă, la ideea că produsul a fost mai întâi testat pe pieţele externe, deci poate fi şi la noi un succes. La nivel de propagare a mesajului, ideea vine aşa – „dacă a fost bun afară, atunci este bun şi la noi.” Ceea ce arată de fapt un lucru ştiut, de care am mai scris, că românii urăsc români. Să ne gândim la valorile noastre „naţionale”. Aproape toate au fost hulite aici, iar după ce şi-au primit „justificarea şi creditarea” din afară, abia după, au început să fie luate în calcul şi de noi. Cine ar fi fost Cioran dacă ar fi rămas în ţară? Şi acesta e doar un exemplu banal. Mai sunt destule legate de brevete de invenţie – aveţi idee câte invenţii au fost brevetate în afară de inventatori români? Nici nu vă trece prin cap! Deci, tot ce ţine de proprietate intelectuală, chiar industrială, dacă punem problema aşa, este legat de o justificare exterioară.
Să ne gândim la comunităţi. Avem partide „minoritare” şi avem un preşedinte german. Despre ce vorbim? La noi, dacă ar fi să se comită atrocităţi, atentate, cauzele ar fi cu mult mai meschine decât ne-am putea noi imagina, pentru că la noi se simt bine şi turcii, şi arabii, şi cine mai vreţi voi. În România, să fim serioşi, străinii sunt veneraţi, produsele lor cu atât mai mult, iar invidia în rândul românilor este şi ţine deja de identitate naţională. Să nu care cumva să reuşească ăla! Capra vecinului, desigur!