Niciodată nu o să-ţi dai seama dacă stă cu tine pentru că eşti un proiect de carte, ori nu! Sau dacă chiar este vreodată cu tine! Cert e că un gest, un moft, poate fi metamorfozat într-o carte, într-o pildă, într-o lume din care se înfruptă cu nesaţ generaţii de barbari! Despre scriitor? Nu te judecă, cel puţin scapi de asta, e prea preocupat să o facă în scris. Şi cu siguranţă nu o să se răzbune niciodată pe tine, nu are de ce!
Despre iubirea lui? Mereu o să găsească un crâmpei de realitate în nimicurile pe care nu le iei în calcul, iar de acolo o să extrapoleze, aproape matematic, un soi de goliciune din care o să extragă, maieutic, fiecare gest lovit de nobleţe din inima ta. Este exact ca o căpuşă, care nu face scop în sine din dezvelirea ta; şi asta pentru că nu are de ce, o faci tu singură! Şi nici măcar nu-ţi dai seama.
Oare scriitorul iubeşte cu adevărat? Sau e mai legat de ceea ce poate să proiecteze pe hârtie? Cine ştie? Nici el nu ştie! Mai ales că totul este un balans între ficţiune şi realitate. Dar nu asta e viaţa în ansamblul ei? Nu adunăm mituri şi ne plimbăm ţanţoşi cu ele la braţ? Nu ne minţim de fiecare dată când ne uităm în oglindă? Scriitorul, cel puţin, mai stă pe loc!