Ca simbol aş vrea inima ta

Este probabil conceptul care a făcut cele mai multe ravagii din filozofie. Toţi sunt cu buzele pe libertate, dintotdeauna au fost. Din cele mai vechi timpuri, aveam sclavi, conducători, iar categoria cea mai interesantă, oamenii liberi. Ăştia fiind un fel de paria, cam ce-ar fi cerşetorii în zilele noastre. Să ne gândim, cerşetorul chiar este în afara lumii, deci într-un fel putem spune că este liber de rigorile societăţii. De aia face mişto de ele, într-un fel neputând să se rupă cu adevărat de ceea ce înseamnă obligaţii. Ceea ce înseamnă, evident, că la nivel de societate există, paradoxal, un soi de libertate controlată. Aici intră partea juridică a omului – care nu aduce numai costuri, ci şi beneficii. De unde o grămada de teorii, dar nu intrăm acum în detalii. Deci, libertate socială-juridică.

O altă libertate e aia fundamentală, e cea în numele căreia se comit cele mai mari atrocităţi. Este ceea ce cer oamenii în societăţi închise. De fiecare dată când apare o revoluţie avem invocată această Libertate! În 89, pe străzi, libertatea fundamentală era căutată! Sigur că această libertate fundamentală se află la baza Constituţiei, însă, să nu uităm, orice societate închisă nu lucrează tocmai onest când vorba de drepturi fundamentale, deci Constituţia este mai mult un simulacru. Asta înseamnă că, înainte de libertatea reglementată constituţional, se află un soi de libertate fundamentală, adică tocmai cea de aici.

Acum, e normal să existe fundamente morale, dar, din păcate, în lumea actuală, mai ales din perspectiva retoricii rafinate, valorile sunt folosite mai mult ca pretexte de a ucide cu sânge rece. Iar ca exemplu stau toţi indivizii care ies în stradă şi ţipă, chipurile, în numele libertăţii fundamentale. Rezultatul? Războiul, invazia, maltratarea economică, tot ce vrei şi ce nu vrei.

O altă libertate – cea ontologică. Aici o resimţim de fiecare dată când suntem cu noi, când vrem să fugim de noi, când simţim că deşertul dansează în noi. Este libertatea, dacă vreţi, personală, într-un fel ontică,  iluzorie, dar încă legată de mundan.

Libertatea utopică – este cea în care cerem lucruri de la noi pe care nu le putem face. Iar exemplul folosit e zborul. Sunt indivizii care spun aşa: „dacă nu zbor, nu sunt liber!” Aşa e, dar nu ai aripi! E ca şi cum peştele ar cere să zboare, ori ursul să rezolve ecuaţii diferenţiale. De aia, vorbim de o libertate utopică; pentru că te duce în lumi apuse din chiar capul locului.

Libertatea romantică. Este paradoxală, evident. Presupune să te legi, conştient, dar să simţi că te înalţi deasupra tuturor. Libertatea aici devine omul de lângă tine. Este contopirea mai precis, este lumea care se împarte la doi, este cercul hermeneutic în care nu mai există decât persoana iubită. În acest sens, toate libertăţile de mai sus nu există. Şi asta pentru că nimic nu există când funia iubirii nu legă, ci dezleagă misterele lumii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *