Frou+Frou

Se ştie că natura umană este guvernată de acel „am pus mâna, nu-mi mai convine, vreau altceva”! Câte divorţuri nu s-au născut după o perioadă scurtă, doar pentru că tentaţia a fost atinsă? Câte căsnicii nu au luat sfârşit pentru că timpul nu a mai avut răbdare cu partenerii antrenaţi în război? Cert este un lucru, nicio femeie nu o să poată să te cunoască, să te susţină, aşa cum o face femeia de lângă. Gândeşte-te, la început nu era totul frumos? Ce s-a întâmplat între timp? De ce a apus totul? Nu pentru că perspectiva s-a schimbat? Perspectiva, nu omul!

Femeia de lângă tine poate să fie expertă în pat, te cunoaşte, ştie mereu ce vrei. Chiar dacă totul nu e perfect, prezentul tău spune că ai iubit şi iubeşti acea persoană. În plus, nimeni din exterior nu o să-ţi aranjeze viaţa din interior. Asta e o abureală meschină prin care arunci responsabilitatea dincolo, nu în interiorul relaţiei. Ştiu, e greu, dar nu e oare singurul lucru care merită a fi salvat?

Iubirea se schimbă cu timpul. Se transformă în prietenie, în susţinere, iar la final, în scut împotriva morţii. Dacă dai cu piciorul, atunci niciodată nu o să ajungi la tine. E imposibil. De aia, trebuie să lupţi mereu pentru autenticitate, nu pentru simplitate, pentru iubire de buzunar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *