A văzut cineva vreo femeie să fie cu vreun gunoier? Săracii! Nici nu le trece prin cap, nici nu pot gândi vreodată, că pot să stea în acelaşi spaţiu cu un gunoier. Sigur că acest exerciţiu se traduce prin faptul că femeile sunt mult mai selective. În schimb, un bărbat, oricând, dar oricând, ar fi cu o femeie de serviciu. Şi asta pentru că bărbaţii sunt construiţi altfel, chiar pun preţ pe idealul momentului, nu al proiectului persoanei.
Ştiu, poate să pară că sunt răutăcios, dar nu e vorba de peiorativ aici, mai degrabă e vorba de evoluţia speciilor. Femeile au nevoie să fie ceva cert, condiţia bărbatului spune ceva despre felul lui de a fi. De aia, pentru bărbaţi, pare imposibil să vadă o tipă bestială lângă un porc hidos, pentru că bărbaţii chiar fac apel la idealul de moment al persoanei, la simţirea lor, autentică.
Asta nu înseamnă că femeile nu sunt autentice, sunt autentice în „neautenticitatea lor.” Câte nu renunţă, deşi inima le sare în piept, la bărbaţi buni, oneşti, doar pentru că nu reprezintă un tablou complet, ori cel puţin un proiect ce tinde spre perfecţiune? Foarte multe! Iar de cele mai multe ori, chiar se păcălesc! Dar asta e o altă problemă.
Mulţi ar traduce problema în spaţiul mercantilismului, aşa o fi, însă eu tind să cred că femeile sunt mult mai mundane decât bărbaţii, ştiu mult mai bine ce vor, deşi par fix pe dos! Iar aici e vorba de femei, nu de fetiţe, acolo e vorba de altceva. Femeile chiar ştiu ce vor pentru că sunt femei. Bărbaţii, ştiu şi ei, dar sunt „băieţi”, niciodată bărbaţi când e vorba de inimă!