Am tot încercat să nu scriu despre ceea ce simt, cred că am scris trei articole diferite, dar cu titlul acesta, după care am schimbat şi readaptat. Dar aşa cred, iubindu-l pe el, mă iubeşti tot pe mine. Şi este aşa greu să explic în cuvinte, în scris, ceva ce ştim amândoi. Noroc, totuşi, cu soarta! Am învăţat să lăsăm lucrurile să curgă ca să ne minţim frumos.
Câţi nu am ales să fugim dintr-o viaţă şi să culegem himere? Parcă este înscris în fruntea omului să caute fericirea mereu dincolo, niciodată lângă. Cum spuneam, uneori trebuie să facem un ocol ca să ne dăm seama că fericirea e lângă noi. Nu suntem animale, noi trebuie să ne amăgim, altfel am rumega orbeşte în gol şi ne-am mulţumi cu tot ce ne cade în braţe. Dar nu putem să facem asta, avem iluzia liberului arbitru, avem concepte, avem de toate, mai puţin intuiţie.