Nu ar trebui cumva să-mi ghicească gândurile şi totuşi să se îmbete cu mine? Nu ar trebui să mă citească din ochi şi totuşi să nu mă citească? Nu ar trebui să zâmbească într-un mod străin muritorilor? Nu ar trebui să mă surprindă cu naturaleţea ei? Oare nu ar trebui să fie mai mult decât orice pe lume, să mă facă simt că nimic nu mai contează? Ori să-mi spună poveşti cu trupul ei? Nu ar trebui să mă sărute cu pathos de fiecare dată, ca şi cum ar fi ultima oară? Nu ar trebui oare să existe?