Ştiţi că maşina timpului este o iluzie destul de interesantă pentru oamenii de ştiinţă, care îşi doresc să pună în aplicare toate fantasmele din literatură. Dar dacă am reuşi să ne putem întoarce în punctele cheie din viaţa noastră, oare ne-am dori să schimbăm ceva? Şi dacă am schimba, oare am mai putea ajunge în punctul în care să putem să schimbăm ceva? Căci miza asta o să fie mereu, să încercăm să schimbăm ineluctabilul.
Viaţa nu poate fi luată aşa cum este. Asta e o minciună seducătoare, prinsă de iluzia că într-un fel sau altul putem totuşi să decidem cu privire la destin. Trebuie, dacă tot suntem sinceri, să încercăm să forţăm un pic lucrurile, să nu ne mulţumim cu primul drob de sare. Oricum, nu o să reuşim să ne întindem capcane suficient de inteligent să avem impresia că totul este bătut în cuie de serendipitate, dar măcar să încercăm, să nu ne lăsăm pradă imposturii de a nu sorta. Până la urmă, nu suntem animale, nu trebuie să ne mulţumim cu puţinul oamenilor de lângă noi, trebuie să fim selectivi, să ne simţim bine cu adevărat lângă personale de lângă noi, nu să cădem pradă imposturii, a falsului destin prin care alegem ce ni se oferă. Câinele a ajuns să fie selectiv, să-şi aleagă bucăţile, dar omul, chiar trebuie să se mulţumească aşa cu puţinul unei persoane care i se pune pe tavă?
Nu poţi să iei viaţa aşa cum ţi se oferă. Pentru că nu eşti un ciot fără de voinţă. Trebuie să lupţi mereu împotriva lui Sisif, să te iei la întrecere cu el, atât cât poţi, dar să nu renunţi niciodată. Iar când va fi să fie momentul, o să-ţi dai seama. Până atunci, dans, beţie dionisiacă, a la Nietzsche! De ce să ne dăm aşa de uşor unor bovarici? De ce să nu avem pretenţii în fond de la noi? Ce pierdem? Ce câştigăm?
Morile de vânt!
Să lupţi, să tot speri că undeva cândva o să ajungi cineva! Şi pentru ce? Pentru o pată de recunoştinţă? Pentru un soi de ardoare, nu de nepăsare? Pentru o stimă de sine mult prea exacerbată, ori poate pentru nimic? Esenţa nu are gheare, nu are nici colţi, dar are capcane, nu se dă uşor, nu vine peste tine, e mereu acolo, undeva, în aşteptarea aşteptării.