Toti, in felul nostru, purtam o masca a coruperii. Ne stingem imediat racilele sub dictonul Impersonalul Se, cum aclama Heidegger, al turmei. Frumusetea, in impersonal, tine de faptul ca toti sunt vinovati prin simplul fapt ca nu sunt vinovati. Cand vorbim de turme, de bombastic, nu avem cum sa aratam cu degetul spre cineva anume. Si atunci ne invaluim in izbanda lui ” asa se face”, “asta se poarta”, “toti fac asta”.
Aceste mici simptome ale Impersonalului Se ne arata ca traim in haita dupa regulile barbariei. Atata timp cat exista victime, exista dincolo de noi, de viata noastra personala, sunt in Impersonal, nu ne privesc. Dar ce facem cand ne privesc? Cand suntem pusi in fata faptul implinit? Si atunci facem apel la “bancul de heringi” al lui Kierkegaard?
Si evident ca orice discutie la televizor se petrece in spatiul Impersonalului. De unde rezulta ca flecareala este la ea acasa. Locvacitatea danseaza pe masa. Totul este doar circ si mimare ieftina de buzunar. Discutii aprinse doar de dragul de a fi aprinse. Solutii nascute, dar sucombate inca din fasa. Asa arata tabloul Impersonalului Se. O lume a tuturor si totusi a nimanui. Mr. Nobody! In care nu exista responsabilitate, ci discursuri politice, trucuri, tot felul de lucruri straine vietii rationale.
In conditiile in care o “dezbatere” se desfasoara in tentaculele impersonalului ahtiat de senzatii, nici vorba sa ajungem de aici sa tragem niste invataminte pentru proiecte de lege, sau sa avem ceva de castigat, de fructificat in spiritul demnitatii noastre. Avem sigur de castigat un soi de carnaval al limbutiei. In rest, nimic.
Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/invatam-din-tragedii–s7826.html#ixzz2XPSOrO6f