Nu ştiu de unde fascinaţia pentru apă, valuri şi tărâm, dar pare că ne tot învârtim în jurul acestora. Poate şi pentru că în cea mai mare parte suntem apă. Ori poate că nici nu ştim de ce, dar ţinem destul de strâns la “nesiguranţa” noastră – încât ne putem permite să o falsificăm în voie. Nu mi-am propus niciodată să deschid o rană şi să mă uit adânc în ea, să încerc să nu o pensez de clipele sale de greutate, să izgonesc tremurul şi făptuirea prezenţei sale, ci să încerc, atât cât îmi este cu putinţă, să mă învârt în gol, să mă pierd pe mare şi să încerc să-mi menţin echilibrul într-o pată furibundă.