Am în faţă o pagină albă şi speranţa că o să mă ducă la mine. De fiecare dată mă văd pus în situaţia de a fi cu mine, cu ceea ce nu mă lasă să mă redefinesc. De fapt, privind de sus în jos, pot spune că omul este o veşnică refulare. Fugim spre un mare gol ce îşi propune să ne arunce într-un mare nimic. Din dorinţa de a avea tot timpul ceva palpabil, de a răsturna valori şi de a corupe, omul uită că este doar un animal. Şi, sincer acum, de ce ne-ar fi ruşine? Chiar empiric, aproape de fiecare dată o vedem în faţa noastră, lumea aşa cum este ea de fapt…
În spatele poveştilor care ne acoperă ochii stă adevărul, cel care se lasă aşa greu de atins. De ce greşim? De ce ucidem? De ce înşelăm? Nu oare pentru că ne este dat să fim aşa? Există animale care se camuflează doar pentru a ucide cu sânge rece. Nu asta facem şi noi? Nu ne uităm în fiecare zi la noi în oglindă, nu ne vedem în fiecare zi victimele, nu seducem doar de dragul de a seduce, nu ucidem cu un zâmbet sau cu o rimă? O facem şi o facem mult mai bine ca fraţii noştri şobolanii care, apropo, pot sa fie monogami. Poate că au auzit şi ei de creştinism.
O facem pentru a ne apara. Am intalnit putini oameni care sa faca rau doar de dragul de a face rau (si acestia insa au o intreaga filozofie in spate). O facem pentru ca suntem invatati ca “lumea e rea”, prin urmare trebuie sa fim si la noi la fel de rai pentru a supravietui.
O facem pentru ca traim constant cu impresia ca suntem o prada si in jurul nostru traiesc numai pradatori. Daca sunt intr-adevar sau nu asta depinde de cum ii percepe mintea noastra. Depinde daca raspandim in jur teama de a trai- cel mai pur afrodisiac pentru cei ce ar fi tentati sa raneasca sau sa profite – sau radiem blandete, generozitate si alte lucruri care pot fi dezarmante. Nu invincibile(nimic nu este vreodata), dar destul de puternice to get us through the day.
Suntem animale la origine, dar un soi ce se poate tempera, ce isi poate controla iesirile intr-un fel in care sa nu dauneze celorlalti. Oricum, pana la urma, oricat rau am face celorlalti cel mai mult rau ni-l facem persoanei noastre.
What goes around comes around. Every time.
Sunt de acord cu ideea că suntem animale la origini. Te mai aştept pe aici:)
Din contra, sunt putine animale care ucid de placere. Sunt multi oameni care in schimb o fac. Ucid, mutileaza, abuzeaza. Cu zambetul pe buze, cu dispret in privire si adrenalina ce le pompeaza in corp. Da, evident, societatea le gaseste multiple scuze – probleme din copilarie, abuzuri, boli psihice – pentru ca…sunt oameni. Sunt oameni. Specia superioara inzestrata cu multiple abilitati si calitati. Abilitati si calitati pe care tinde sa le exploateze de cele mai multe ori pentru a distruge.
“Civilizatia nu este decat o amagire; in situatii de criza redevenim maimute, uitand de bipedul irational al prefacatoriilor noastre, transformandu-ne in schimb in primate paroase de la gura pesterii, tipand la vrajmas, incercand sa-l gonim, pipaind piatra grea pe care o vom folosi cand se va apropia indeajuns.” Orson Scott Card
Spune-mi si cartea lui Orson Scott Card, ma intereseaza direct. Cat despre ceea ce zici, asa e. Gasesti f multe despre acest subiect in cartea mea. De fapt, asta e ideea principala. http://www.georgecolang.ro/2011/07/portretul-omului-contemporan-barbarul/
Pasajul este din Xenocid, care face parte din saga lui Ender.
Chiar iti recomand sa citesti saga si cam orice este scris de Card. Are un dar aparte de a-si contura personajele.
Saga lui Ender cuprinde:
Jocul lui Ender
Vorbitor în numele morţilor
Xenocid
Copiii mintii
Le gasesti la editura Nemira.
Sper sa-ti placa!