George Colang

Există o sumedenie de reviste pentru femei în care ne sunt prezentate o sumedenie de reţete de succes. Evident, sfaturile vin din partea unor fete cu reuşită şi priză la băieţi. Cel puţin pe hârtie. Trecând însă peste detaliile formale, să trecem la cele informale. Cum se face că orice femeie avidă de reuşită pune botul la o mizerie în genul celei din titlu? De ce am ajuns să căutăm răspunsuri ancestrale în lucruri banale? Nu judec pe nimeni, dar am impresia că totul a ajuns doar o reţetă umilă. Toţi avem nevoie de un medic, în speţă, de un răspuns admis şi cert, de un făgaş chipurile natural, pentru a contracara la fel de natural un fapt anormal. Toate fetele avide de reuşită căută un răspuns acolo unde nu trebuie să caute un răspuns.

Aşadar, când este o femeie specială? Nu este tocmai atunci când nu ţine să fie aşa? Nu este oare o idee care nu are sens, având în vedere că specialul nu ţine de programare, adică de modul voit de a face lumină acolo unde nu este nevoie de o lumină? O persoană este specială în sine, fără a căuta o reţetă sau un bilet de salvare. Cum ar fi ca o persoană specială să se întrebe ce este specialul? Nu ar avea sens, nu? Şi atunci, de ce nu ţinem să fim fermi pe indecisul nostru? Până la urmă, totul este ascuns, ţinut în deşerturi fine, nimic nu este clar şi bun de pus pe tapet. În fond, nici nu există om special, ci o aplecare nesănătoasă cu privire la un mod banal privit cât se poate de anormal.

Ar trebui să învăţăm că în ceea ce priveşte omul nu avem ce să învăţăm. La fel şi femeile avide de certitudine, cele care vor să pună mâna repede pe un mare nimic, caută cu foc şi rămân doar cu un ocean în deşert, doar cu proiecţii inutile cu privire la nişte fapte la fel de inutile. Frustrarea lor vine culmea din aşa-zisa reuşită pe care şi-o proclamă cu fermitate şi pe care o calcă în picioare cu aceeaşi fermitate. Când simt pe propria lor piele că totul este inutil, că totul este sortit pieirii, abia atunci încep să înţeleagă că acest fals mod de căuta un sens acolo unde nu are sens, este doar o modalitate utopică de a te îndepărta de la propria ta chemare. Măcar de-ar face asta! Dar, nu, ele se roagă cu precizie şi încep să plângă fără de şansă, fără a mai pune mâna pe inimă şi pe cap, fără a se mai socoti cu propria lor minciună. Avid de putere, după un măr mare şi gustos, aşa este idealul cel fără de preţ şi pufos. Cu cât te volatilizezi în el, cu atât de mult te ascunzi de el.