Sumbru, pitit, ocolit de apatie, mă scufund în patul cenuşii dezgolite de timp. Sămăluiesc clipa, o transform în eternitate şi o arunc în trecutul feţei mele. Tânjesc după enigma ce mă înveleşte şi sper la o lume nouă în care nu mai există tăcere. Acum toţi tac prin însăşi locvacitatea lor.
Am ofilit în concretul zilelor mele. Tocmai această conştientizare mă propulsează în foc, în tot ceea ce mă condamnă să mă arunc, să-mi deschid lumea. Calea este voinţa de putere, iar conştientizarea este jocul forţelor care mă lasă purtat de un val ascuns ce-mi dezveleşte din când în când natura Supraomului cabalistic. Acest tâlc prin care mă rostogolesc şi prin care dezvălui esenţa lumii mele este firul eternei reîntoarceri a aceluiaşi.
Daca exista perosane ce au o abilitate innascuta pe care noi n-o avem?Sunt indivizi ce muncesc o viata intreaga intr-un domeniu ce le place ,insa nu fac performanta niciodata,iar altele care reusesc din prima incercare fara sa le trezeasca un sentiment anume lucrul respectiv.Mi se pare necinstit deoarece aceasta concluzie imi arata si dovedeste tuturor ca nu nu exista schimb echivalent!