Poate că sună drastic pentru noi să fim văzuţi ca o ţară iubitoare de prostituţie, însă sărăcia ne obligă, iarăşi, să le scutim pe bietele fete de dispreţ. Cei mai mulţi vor fi fost şocaţi de spusele americanilor, dar ei, aşa cum iubesc ţara asta plină de trandafiri, ar trebui să se uite împrejur. Prostituţia, în România, este ca peştele în apă, este peste tot, în sălaşul ei, dacă ar fi să folosim un termen iubit de filosofi. Ce mă macină în fapt? Faptul că, încă, mai sunt oameni creduli, care nu văd în stânga şi-n dreapta. Problema nu este a prostituatelor, ci a societăţii care nu mai vede nimic, a rostului care a intrat în mersul banal al lucrurilor, transferat până-n treptele uzuale ale bunei-simţiri. Suntem cufundaţi în dispreţ doar când ni se arată obrazul, dar facem cu ochiul de fiecare dată când ne cade o pradă în mână. România nu este mirabilul centru al promiscuităţii, numai că nouă ne place să ne bârfim, să ne jertfim chiar şi acolo unde nu doare, în calculul subit de realitate. Să luăm aminte, orice ţară are himere, nu există utopia lui Morus nicăieri în lume, doar în cărţi! În fond, prostituţia e cea mai veche meserie din lume!
Sunt de parere ca aceasta sintagma “cea mai veche meserie a lumii” confera prostitutiei un soi de |primat” in CO-ul istoriei. Nu sunt neaparat de acord cu aceasta validitate atat de usor repetata, in sintagma, intrucat asta arata cu degetul spre femeie. Sa fi fost mai intai proxenetul sau prostituata? Adam sau Eva, sau poate “sarpele” o poveste a religiei care ascunde, de fapt, un adulter?
Pur si simplu, un exercitiu mental, o hermeneutica de amator 🙂
Poate să fie Adam primul, poate să fie Eva. Nu asta e important, ci faptul ca exista o tradiţie împământenită. Sintagma asta vrea să scoată la lumină – că peste este prostituţie, iar nu că există un rai al escortelor în România.