În lumea noastră acidă naştem la tot pasul noi comori. Poate că este natural să depăşim accentul tragic al cotidianului făcând apel la vis. Îmbrăţisăm dorinţa, o naştem precum cerul înstelat şi ne certăm cu ea. Ne desfăşurăm în acest palimpsest ideal şi ne jucăm. Poate că viaţa însăşi este o dorinţă ce aşteaptă să ne înşele. De fapt, aşa face, ne omoară la propriu cu simplul fapt că există în noi.

Platon se juca cu lumea ideală şi deschidea noi portiţe. Noi, acum, suntem aruncaţi în lumea lui. Iubim idealul mai mult ca pe propria noastră certitudine. Avem dogme şi religii, caste şi partide. Totul pentru nimic. O luptă oarbă ce-şi propune să ne ghideze prin lume. Am ajuns să iubim iubirea.

One Reply to “Despre deşert”

  1. Eu am recunoscut de foarte multe ori ca pun mare pret pe idealism si pe lumile paralele pe care le creaza. Pentru multi, e inutil sa depui trairi intr-o lume a idealurilor si sa-ti imparti existenta intre cotidian si o pacla de vise pe care o crosetezi zi de zi, insa e greu oricum sa percepi cotidianul la fel ca oricare dintre colegii tai muritori si evident felul cum il percepi se departeaza mai mult sau mai putin de modelul real pe care nu-l stie decat Dumnezeu. Asadar ce fac idealistii este sa duca viziunea subiectiva la nivel de arta. Incercam sa atingem “absolutul” si tindem catre el cu toate resursele noastre “relative”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *