23venice2010_236r

Categoric! Nu! Deşi foarte mulţi cred asta. Ce-i drept, acum, la nivel de turme, iubirea este egoism. Nu poţi să-i ceri lui Dorel să iubească sincer când el înţelege prin iubire posesie, iar lui Leana să înţeleagă că gelozia e o formă de egoism, nu de afectivitate. Să nu uităm, leul iese la atac abia atunci când simte că femela este curtată de un altul. Până atunci, stă pur şi simplu, nu face nimic, nu vânează, stă la pândă, pentru că gena egoistă, a la Richard Dawkins, nu-l lasă să cuprindă decât în spiritul posesiei orice formă de afecţiune.

Iar turma, pe principiul că toţi îşi găsesc iubirea la colţ de stradă, este celebru aici paradoxul meu cu privire la cantitate (Cum se face că în cutare oraş x îşi găsesc iubirea peste jumătate din cetăţeni fix din acelaşi loc?) nu are nevoie să se frământe cu privire la iubire, doar totul este posesie! Şi e facil, e foarte simplu, nu e deranj deloc, e la îndemână să „iubeşti” aşa!

Ei bine, pentru restul, câţiva, iubirea nu înseamnă egoism. Este, dacă vreţi, forma cea mai sofisticată de altruism. Şi asta pentru că omul înţelept ştie când să renunţe dacă simte că iubirea nu-i este împărtăşită, ştie că nu totul se reduce la dorinţă, posesie, învaţă să piardă şi este sincer. Şi din păcate, din idealismul lor îşi hrănesc orgoliul toţi cei care chipurile vor să iubească. De ce? Pentru că „vor să iubească”, adică îşi proiectează un fel de a fi al iubirii, trasează un plan şi o rezolvare în spaţiul unei persoane, iar aia poate fi oricine, e doar o chestie de logică şi de moment, înlocuieşti x cu y, scenariul e la fel, deci iubirea nu este alterată. În fapt, închipuirea, dorinţa, cum spunea Jose Ortega y Gasset, nu este trunchiată, iar butaforia astfel ajunge la rang de veneraţie.

Iubirea nu are cum să fie egoism; pentru că nu totul este egoism. Ştiu, pare imposibil, pentru mintea omului postmodern, avar prin definiţie, barbar de la natură, reptilian din naştere. Dacă totul ar fi egoism, atunci zâmbetul copilului, atingerea de către mamă, gesturile de afecţiune sincere dintre ei, pure, ar fi o prefăcătorie ieftină. Dacă totul ar fi în baza unor contracte scrise, atunci nu ar mai exista profit pentru firme, pentru că toţi ar gândi în spaţiul unei logici personale, iar angajatorul mizează înainte de toate pe încredere, nu pe formalismul unui contract. Cu alte cuvinte, dacă toţi angajaţii ar gândi ca patronul, atunci acesta ar falimenta din start. Ei bine, sunt egoişti, sunt mulţi, cei mai mulţi, dar asta nu înseamnă că toţi sunt, ori că forma cea mai umană a trăirii, iubirea, este alterată de egoism!