DSCN9781r

Sunt foarte multe cutume legate de felul în care ar trebui să fie iubirea, iar una este porozivă din capul locului – să construieşti iubirea. În primul rând, atunci când construieşti ceva, o faci pe un loc gol, pe un teren nepătat. Deci, aduci materiale şi te apuci să pui bazele unei structuri. Ar fi o chestiune de arhitectură, simplă. În schimb, când vorbim de iubire, nu avem cum să punem bazele dacă nu există deja un a apriori al năvălirilor sentimentale.

De obicei, construieşti atunci când nu simţi, nu când simţi. Şi asta pentru că, atunci când simţi, se construieşte de la sine, vine natural. În iubire nu există „trebuie”, pur şi simplu se face, curge natural. Orice „trebuie” arată de fapt dorinţa, adică voinţa de a construi un artefact, nu iubirea.

Nu te poţi pune la masa de lucru a iubirii, ca şi cum ai avea un proiect de făcut. Nu poţi să clădeşti dacă nu există nenorocitul de suflet, dacă nu vine peste tine cumva, dacă nu te fură tocmai din această gândire nocivă prin care te laşi sedus de voinţă, egoism, nu iubire. Este foarte simplu, iubeşti, construieşti, dar fără să-ţi propui să construieşti!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *