Mi s-a tot spus, în ultima perioadă, că sunt prea sensibil. De parcă, într-o lume barbară, nu pot exista şi idealişti. În fond, în cine să dai cu parul, nu în primul care spune că ar trebui să avem grijă de noi, să fim un pic mai altruişti? Revin aici la obsesivul Carlin, toţi cei care au spus să trăim în armonie au fost împuşcaţi direct în cap. Şi cam aşa e. Dacă vrei să faci cea mai banală aluzie la o normă morală, din start eşti pus la colţ – locul tău nu e aici; nu crezi că vii dintr-alte lumi?; ce e aia morală?; nu vezi că toţi sunt hoţi?; – ei bine, în faţa acestor argumente nu te poţi da decât bătut.
Şi totuşi e chiar aşa de grav să iubeşti necondiţionat într-o lume barbară? Oare barbarii nu aveau un soi de idealism lipit în scepticismul lor, nu încercau să adulmece o lume cu ciocanul nihilist, cum ar fi spus Nietzsche? M-am săturat de toate încercările astea corporatiste de a reduce sufletul la materie. Simt că obosesc stând pe loc!
Citeam, ori spicuiam, o idee cum că femeia este în continuare cel mai vândut produs. Aşadar, asta da evoluţie. Pe lângă asta, mai citeam statusul unei tipe care ţine morţiş să le spună femeilor că, dacă nu storc bărbaţii de banii, sunt nişte proaste. Şi asta în timp ce victimiza femeile! Mă întreb – dacă doar ceri, fără să oferi, nu e asta o formă sofisticată de mania persecuţiei? Să terminăm odată cu victimizarea femeilor care umblă doar după portofel. Sunt atâtea care stau în Peşteră, încuiate nu de bărbaţi cretini, ci de femei care acceptă să fie cumpărate. Căci, da, dragele mele, nu eşti bărbat dacă te apuci să cumperi femei, dar nici femeie nu eşti dacă accepţi să te vinzi, eşti produs.
Lumea, aşa cum o vedem, este a produselor. Dar, culmea, a produselor care devin întemeiate moral. Acum, orice prostituată are o poveste pe care o vinde frumos, orice companie te stoarce de bani la fel de frumos. Şi totul cu zâmbetul pe buze! Atât am reuşit noi, ca umanitate, să construim până acum, o societate în care victimele reale nu se plâng, strâng din dinţi, sunt maltratate, în timp ce lupii sunt metamorfozaţi în oi de catifea. Cu pudră!
Şi mă rog, ce înseamnă a fi prea sensibil? Există o doză de sensibilitate? Sau Poliţia Gândirii a lui Orwell începe să-şi facă simţită prezenţa? O să ajungem, aşa cum spunea scriitorul în nu ştiu ce interviu, să ne extirpăm simţurile doar ca să nu mai simţim? Că am impresia, aşa cum stau lucrurile, că acolo ajungem, încet, dar sigur. Festina lente!