Vă invităm luni, 19 iulie, la webinarul gratuit Edu.OAR „Dialog despre etică și deontologie în profesia de arhitect ”, susținut de Vlad Gaivoronschi – arhitect și George Cosmin Colang – doctor în filosofie și lector universitar în etică și integritate academică. Discuția va fi găzduită de Alexandru Găvozdea, președinte al OAR.
Evenimentul începe la ora 17:00 și se adresează tuturor arhitecților membri OAR, inclusiv arhitecților stagiari, interesați să participe activ la o discuție despre codul deontologic al profesiei de arhitect.
Despre invitați:
Vlad Gaivoronschi este arhitect, profesor doctor la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Arhitectură. Din 2008 este membru în Comisia de Practică a Profesiunii a Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, coautor al ghidului UIA „Value of architecture enhancing the quality of life”. Între 2010-2018 a fost preşedinte al Ordinului Arhitecţilor, filiala Timiş. În anul 2012 a obţinut „Diploma de Excelenţă pentru Contribuţii Deosebite în Promovarea Arhitecturii Româneşti” în cadrul Bienalei Naţionale de Arhitectură.
George Cosmin Colang este doctor în filosofie al Universității din București și lector universitar la Universitatea Bioterra din București, unde susține cursuri de Teoria comunicării sociale, Filosofie, Etică și integritate academică, Relații și comunicare în afaceri. Mai multe informații despre George Colang sunt disponibile aici: https://www.georgecolang.ro.
Webinarul are o durată de 120 de minute, inclusiv o sesiune de Q&A de 30 de minute la final.
Pentru a participa, este obligatorie înscrierea prealabilă, prin înregistrarea pe Zoom, la următorul link:
Cele 1000 de locuri disponibile se vor ocupa în ordinea înscrierilor.
ATENȚIE: acest webinar nu se transmite și pe Facebook, poate fi urmărit doar de cei care s-au înscris pe platforma ZOOM.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *