Nu o să-i înțeleg niciodată pe indivizii care se fălesc ostentativ la metrou cu o carte în mână. Mai că îmi vine să mă simt ,,analfabet intelectual” la cum te privesc! Nu pot, domnule! Însă, pot să-i înțeleg pe studenții amărâți, obligați să memoreze cursuri și să facă exerciții pe genunchi, în fugă, în sesiune, prin tramvaie, metrou, unde vrei! Acolo da, merge! Și-ți dai seama că totul este un truc pentru că cititul este, înainte de toate, o chestiune personală, ține de forul interior, intimă; e ca și cum te-ai spăla pe dinți, ca și cum ai intra la duș. Nu ieși cu săpunul să te speli la metrou, nu? Cum nu ieși cu Fenomenologia spiritului a lui Hegel să faci stânga dreapta din priviri!
Ce încerc să spun? Că cititul este, conform maximei postmodern – consumeriste, sexy! La fel și ochelarii. Deci, la nivel de strategie socială, dă bine să ții o carte în mână. În aceeași măsură, nu-mi plac nici cei care se laudă cu ce citesc. Cum spuneam, pentru mine, actul citirii este unul personal, intim, ai o relație cu acele gânduri și încerci să le înțelegi. Credeți-mă, Critica rațiunii pure a lui Kant nu se citește la metrou!
Tot din același aluat fac parte și cei care spun ce cărți le-au determinat, domnule, viața, i-au dat peste cap de nu mai pot de atâta cultura. Un lucru simplu, o carte nu poate să-ți placă în totalitate, nu are cum! Poate să-ți placă în principiu, adică părți din ea, dar să găsești genialitate într-o carte întreagă, asta spune ceva despre tine, că ești gură cască și pui botul la orice. Deci, cel mult, poate să-ți placă în mare, dar niciodată toată. De aia nu au sens topurile între cărți și fala de doi lei prin care arăți ce cărți ai citit.
Totuși, important în viață nu este să citești mult, ci să citești ce este important. Majoritatea cărților sunt scrise din cărți. Dacă citești baza, atunci e ca și cum ai citi totul. Nu ai nevoie de o reluare, răstălmăcire, a unor gânduri exprimate din Antichitate, decât dacă vrei să faci o analiză stilistică, la modul profesionist, de cercetare. Însă majoritatea nu fac asta, ci citesc pentru că se lasă seduși de idei.
Cert este un lucru – dacă vrei să citești, fă-o! E simplu. Dar nu orice, și nici nu ține să o spui, las-o pentru tine. Dacă ai citit, crede-mă, se vede. Nu trebuie să spui că citești, iar pe urmă să nu se vadă! Mai bine așa, arată prin atitudine, nu prin vorbe. Iar asta înseamnă să nu vrei să o arați deloc. Oricum toți ajungem la groapă…