Trăim într-o ţară unde este normal să „iei câteva rânduri”, unde furtul intelectual nu înseamnă furt, nici măcar nu are vreo semnificaţie imorală, ileagă, ci pur şi simplu…normală. Într-un fel, tot ce ţine de sfera furtului intelectual este un fel de apogeu al „culturii româneşti”. Aşa se face că avem profesori plagiatori care păstrează tradiţia şi introduc pesemne în sistem studenţi la fel de plagitori. Toate bune şi frumoase până aici!
Problema însă apare atunci când sistemul se îngraşă, când începe să pocnească precum puroiul, căci rezultatul acestui simulacru de învăţământ este de fapt „răsturnarea tuturor valorilor.” Deşi postmodernitatea este defel cu fundul în sus, oamenii se agită şi mai mult să păstreze nuanţa relativismul cultural în picioare. Mai simplu spus, în locuri cheie găsim oameni nepregătiţi, hoţi, care pretind că sunt mai mult decât sunt. Interesant, nu?
Acum, sigur, să nu ne aşteptăm ca plagitorii să promoveze oameni oneşti. Nici vorbă! Hoţul, în sinea lui, ştie că trebuie să se înconjoare cu hoţi, altfel nu are cum să-şi plătească tributul mai departe. Şi tot aşa! Din păcate, ne aflăm în situaţia în care plagiatul nu este considerat furt, iar tot ce este genuin este trecut în sfera mizeriei. Deşi lucrurile ar trebui să fie pe dos, adică pe drumul firescului lor, sunt pur şi simplu turnate în sfera furtului cu zâmbetul pe buze. În cuvintele lui Paler:„Civilizaţia a ajutat omul să trăiască mai confortabil, dar şi să ucidă mai uşor şi mai repede. Ea a permis brutei din noi să se descurce mai bine şi, pe deasupra, să-şi însuşească ipocrizia bunelor maniere. I-a dat, prin mijloacele tehnice moderne, posibilităţi pe care nu le avea în grote. Sălbaticii s-au mulţumit să-şi bată idolii când ei le-au înşelat aşteptările. Civilizaţia nu şi-a pierdut vremea cu asemenea „prostii”. […] Barbarii „civilizaţi” s-au obişnuit cu oglinzile. Şi n-au mai fugit. Dimpotrivă, au început să se studieze în ele, descoperind cochetăria.” Şi atunci, într-o lume în care cochetăria furtului a devenit mai mult decât mit, normă, tot ce este autentic este trecut în rezervă. Este vocea gloatei, a celor care conduc lumea cu pixul, doar nu cu arma!?
Mă întreb, retoric, oare cum ar fi arătat România dacă toate lucrările de licenţă ar fi fost controlate, la fel şi cele de doctorat? Pentru că, vedeţi voi, ăştia care sunt mânjiţi cu dansul furtului…sunt obişnuiţi să pună mâna pe locuri călduţe. Deci, poate că ar trebui să înţelegem un lucru, de fiecare dată când se fură un rând, se fură de fapt posibilitatea unui om onest de a ajunge acolo unde-i este locul. Plagiatul este o crimă şi probabil este mult mai periculos decât orice soi de crimă pasională, pentru că pune la loc de cinste hoţii cu pretenţii de sofisticare!