Totul este sex, zice amicul Freud! Însă, ce nu a învăţat de la Nietzsche, pentru că de acolo îşi extrage toate ideile, e că idealul vine într-adevăr de pe Pământ, dar omul e o pâlnie spre Supraom. Într-un fel, Nietzsche conştientiza că praful idealismului duce spre barbarie, dar avea tăria să vadă dincolo de, intuia că omul, la un moment dat, o să se transforme cumva în altceva, într-un Supraom. Că este de masă, cum spune Eco, asta e, dar nu poţi să spui că totul se rezumă la sex, nu când e vorba de iubire, mai ales atunci.
Când e vorba de distracţie, da! E normal să fie aşa. Însă, când vorbim de iubire, să rezumi totul doar la sex, asta chiar e o stupiditate. În primul rând, după o anumită perioadă pulsiunea sexuală dispare, este înlocuită de altceva, mirajul nu mai este ca la început. Nici nu ai cum, e vorba de dorinţă! Şi ce apare? Gramul de înţelepciune, dacă apare! Iar asta înseamnă să conştientizezi tocmai faptul că dragostea nu este doar sex. Nu poţi să te porceşti, cum insinuează unii, iar pe urmă să o stingi sălbatic în pat! Nu merge! Asta arată exact cât de animal poţi să fii! Nu poţi să nu te bucuri de micile trucuri pe care le face femeia pentru tine şi pe care nu le iei în calcul niciodată, nu ai cum! Şi eventual să reduci totul doar la ce poate să facă în pat!
Deci, să fim serioşi, aş spune! Toate au sensul lor, chiar şi sexul, dar niciodată când e vorba de susţinere şi de echilibru, niciodată când e vorba de pertinenţă şi obiectivitate, de reciprocitate, de obiectivitate, de relaţionare administrativă şi nu numai. Sigur că la miez există pulsiunea sexuală, dar nu e un scop în sine! Asta ar înseamnă că femeia ar trebui să-l părăsească pe bărbat în prima zi când el şi-a pierdut potenţa, nu?