Mi-ai spus că ţi-ai dori să scriu despre tine…cândva, iar eu ţi-am spus că poate am făcut-o deja. Mi-aş fi dorit să fie mai mult de atât şi să ai încredere în mine, să simţi aşa cum am simţit eu, să vrei aşa cum am vrut eu. Cel mai dureros e când simţi că eşti aproape de genuin şi-ţi scapă printre degete. Eu nu voiam nimic în fond de la tine, ci poate totul! Nu am vrut să ofer cuvinte, nu am vrut să desenez basme, am vrut să fim noi doi. Şi am vrut….chiar am vrut să fim noi doi, pentru că am simţit că între noi este ceva mai mult decât o dorinţă, am simţit că este! Îmi place cum îţi calculezi fiecare nereuşită, pentru că eşti perfecţionistă, idealistă, pentru că vrei să-ţi desenezi viaţa aşa cum îţi desenezi personajele pe o coală. Şi văd în tine ce poate tu nu vezi, reuşită! Văd că ai o inimă, că te fereşti de lume, că încerci cumva să găseşti mărimea justă, le văd pe toate, dar nu te văd pe tine, pentru că în continuare eşti departe.