Nu am învăţat nimic! Poate pentru că valorile mele au rămas cumva legate de un inaugural axiologic. Nu am învăţat să mă prefac, să joc teatru, să intru pe sub piele, poate pentru că am crezut că totul se rezumă la integritate. Însă, integritatea, după cum am văzut în sediul unei companii, se rezumă la a nu strica wc-ul când îl foloseşti. Cum ar suna, pe logica asta, agenţia naţională pentru integritatea wc-urilor? Kant s-ar răscoli în mormânt dacă ar vedea cum sunt folosite unele concepte în postmodernitate! Într-un fel, dacă ne gândim, este normal. Totul este pe dos acum, nimic nu mai este în ton cu o conduită tradiţională, culturală, totul este relativizat şi aruncat în spaţiul pecuniarului.
Nu am învăţat că aparenţa este totul, că este mult uşor să mimezi că munceşti decât să rezolvi totul foarte repede şi să te consumi. Nu am învăţat că, de fapt, mănosul cumpără timp, nu muncă. Deci, dacă eşti obedient şi joci teatru, atunci ai toate şansele să fii apreciat. Dar ce este aprecierea într-o lume fără de valori? Nu este tot butaforie? Dacă nu mai există valori, atunci nu rezultă că teatrul este totul? Ei bine, nu am învăţat să fiu actor.