Într-o lume în care se fabrică maşini, eu doresc bătăi de inimi. Într-o lume în care domneşte nimicul, eu vreau totul de la tine. Cum ar fi să iubim ca în romane? Nu vezi rolul pe care-l ai? Chiar nu conştientizezi că o să trăieşti veşnic prin mine? Dacă te laşi dusă de mirajul zgomotului, atunci poate că nu este menit jocul stabilităţii, poate că este scris să ne întâlnim peste ani, tu cu un banal individ, iar eu o cu o anostă cabotină. Viaţa este o scenă, nu? Hai să ne luăm după amicul Shakespeare şi să o construim în cadrul nostru egotic, acolo unde totul se împarte la doi. Nimic nu contează, ce e aşa de greu? Dacă dai poleiala la o parte, sunt doar mâini care se ating în miez de noapte, şoapte ce ating zgomotul din jur pulverizându-l, ochii ce se contopesc şi se transformă în mit. Eu nu-ţi ofer nimic din ce nu pot să-ţi ofer, însă ce pot să-ţi ofer rămâne păstrat cu lacrimi de sânge.