Ce e aia? Nu e nevoie de instinct? Nu e suficient? Nu-ţi trebuie o facultate ca să treci la fapte, ar spune omul din popor, nu? Şi totuşi…cred că pot fi făcute nişte distincţii. Aşa e… în primă fază, doar de reproducere animalică nu ai nevoie de un doctorat, te laşi conduşi de instincte şi treci mai departe. Exact ca pisica de la colţ de stradă, ori căţeluşul din curte. Însă, când vrei să te joci, să schimbi foaia, să intri pe alt teren, mult mai lasciv, ei bine acolo ai nevoie de un gram de inteligenţă, nu neapărat sexuală. Ai nevoie în primul rând de inteligenţă ca să găseşti cadrul perfect, jocul potrivit, persoana potrivită. Iar asta de obicei o faci simplu – te uiţi în ochii ei şi-ţi dai seama. E ceva ce se simte, nu se scrie, nu se gândeşte, nu se explică! Deci, inteligenţa este într-un fel modalitatea de a păcăli instinctul freudian, de a trece dincolo de animalic, de a fenta destinul nostru sălbatic! Culmea, ca să fim sălbatici! Dar altfel… în aşa fel încât să încingem stelele, să ajungem la „Nunta-n cer” a lui Eliade, să ne contopim greceşte, să ne găsim unul pe altul, să ne furăm reciproc. Animalele nu fac asta! Proştii nu fac asta! De aia, oamenii inteligenţi fac dragoste şi când fac sex, pentru că totul este trecut prin filtrul jocului, nu al instinctului barbar. În fond şi jocul fuge din instinct, dar are reguli, deci face trecerea spre spaţiul normativului, deci a gândului. Şi aici apar toate fetişurile din lume, promiscuitate, hedonismul, tot travaliul libidinal, tot ce vrei şi ce nu vrei, pentru că e permis orice.