De ce ţinem să luăm totul de la partenerii noştri? De ce vrem totul? Nu l-am văzut pe unul care să nu vrea nimic. Eu, unul, de exemplu, nu vreau nimic. Mereu mi s-a părut că nimicul este mai interesant, nu ştiu de ce, poate pentru că este totul? Vedeţi, „totul” nu poate fi „nimic”, însă „nimicul” poate fi oricând „totul.” Şi ce câştigi dacă totul este conform planului, dacă persoana respectivă dansează după muzica ta? Iubirea în lesă merge doar în lumea animalelor. Deşi, sincer, niciodată nu am să înţeleg cum poţi să spui că iubeşti căţeii, dar îi ţii în lesă! Ei bine, cam asta ne dorim şi cu oamenii din viaţa noastră, să-i ţinem în lesă, în cuşcă, să fie ca nişte produse puse pe tapet. Şi asta pentru că „iubirea” actuală este un soi de egoism morbid.
În iubire poţi să pierzi, în fond nici nu este obligatoriu să posezi, e suficient să simţi, nu trebuie neapărat să pui mâna, să faci în aşa fel încât să fie înscris numele tău pe talon. Iubirea este despre desăvârşire, nu posesie de buzunar. Abia atunci când o să înţelegem lucrul acesta, poate că o să ne îmbrăţişăm cu adevărat în spaţiul autenticităţii. Până atunci? Ştim cu toţii….lesă!