Dacă tu crezi că mă mişcă în vreun fel ceva la tine, te înşeli! Cu siguranţă nu ai învăţat nimic despre mine, niciodată nu o să mă atragă ce crezi că-i atrage pe toţi, mereu o să caut să fac din tine cel mai frumos personaj al romanului meu, iar asta înseamnă mai mult decât un chip frumos, un corp perfect, un zâmbet minunat. Şi nu e vorba nici de sclipire intelectuală, pentru că nu dăm teste de inteligenţă atunci când scriem romane, nu ne jucăm de-a profesorul şi Lolita, nici vorbă, însă am ajuns într-un punct în care abia mă suport pe mine, dar pe tine?
Viaţa este plictis. Nu oricine merită să fie lângă inima ta, oamenii trebuie să ştie să te preţuiască, altfel te vor călca în picioare, te vor strivi ca ultimul jeg; pentru că aşa stau lucrurile, cucerim şi mergem mai departe, nu stăm pe loc, asta presupune mai mult decât a fi om, poate supraom, mai ales într-o lume postmodernă unde totul este posibil, deci inima nu trebuie aruncată pe tavă primului venit.