În fiecare an, în această perioadă, am scris despre lipsa de semnificaţie a sărbătorilor. Poţi să spui că sunt un fel de Grinch al Blogurilor în perioada sărbătorilor, dacă vrei, însă intenţia mea este de a da în vileag falsitatea. Şi e o logică simplă în spatele acestor gânduri – dacă vrei să faci bine, de ce să nu o faci mereu? Şi mai departe, dacă vrei să simţi că trăieşti, de ce să nu o faci în fiecare zi, mai ales spontan? Pentru că spontaneitatea este totul, dragii mei. Pe această logică, nici ziua mea de naştere nu mă mişcă! De fapt, nici o sărbătoare nu mă face să fiu autentic în trăire. Nu am cum, eu consider că binele poate fi făcut în fiecare zi, eu cred că viaţa poate fi sărbătorită mereu, nu am nevoie de pretexte ca să o fac. În plus, imensul actual numit societate te obligă doar să consumi, să găseşti pretexte ca să-i îmbogăţeşti pe unii, să trăieşti aproape în linie ca un gândac prins în capcană.
Nu înseamnă astfel că logica de mai sus te obligă să te transformi într-un inadaptat social, nici vorbă, ci mai degrabă te face să înţelegi că falsitatea specifică acestui artificial se va întoarce împotriva ta, mai ales dacă totul este trasat ca la carte, eventual după un manual corporatist. De aia, toţi îşi cumpără lucruri, dar rămân cu nimic, maşini, telefoane, tablete, materie, cu alte cuvinte, ca să susţină prăpastia dintre ei şi inima lor. Găsim deci, pretexte materiale ca să ne susţinem goliciunea firavului ce dansează în noi.
M-am plictisit de această lecţie, chiar acum o reclamă ne spune cum e cu Sărbătorile, cică să verificăm preţurile la nu ştiu ce produse, că despre asta e „cu sărbătorile”. Poate că da, aşa e, despre produse e vorba. Numai că eu refuz să cred că noi suntem la rândul nostru nişte produse, pioni pe o hartă a interesului. Şi totuşi, chiar dacă suntem, măcar să dansăm o singură dată genuin în viaţa noastră, să ne strângem în braţe cu adevărat, să tremurăm când ne sărutăm, să nu mai spurcăm, să nu vociferăm aiurea şi să facem bine, nu e aşa de greu, e …uman.